Tánczos Barna: Companiile trebuie să adopte modele de business „verzi”

de | 05.06.2023 11:41 | Știri, Administrație, Lifestyle, Național

Astăzi, pe 5 iunie se sărbătorește Ziua Mondială a Mediului sau Ziua Mediului Înconjurător și reprezintă elementul cel mai important al „Programului pentru Mediu” al Națiunilor Unite. Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită, în fiecare an, începând cu 1972. Ministrul Mediului, Tánczos Barna, subliniază într-un mesaj transmis cu această ocazie că putem fi generaţia care ajută natura să se însănătoşească!

#BeatPlasticPolution este tema de anul acesta, extrem de relevantă în contextul stabilit de Oragnizația Națiunile Unite care a lansat în 2021 ”Deceniul pentru refacerea ecosistemelor”.

”Trebuie să schimbăm modul în care consumăm”

”Nu putem da timpul înapoi pentru a stopa degradarea ecosistemelor, dar putem fi generaţia care ajută natura să se însănătoşească! Trebuie să schimbăm modul în care consumăm şi ne comportăm zi de zi față de natură și să încercăm să reducem la maximum impactul pe care acţiunile noastre îl au asupra mediului înconjurător. Companiile trebuie să adopte modele de business „verzi”, iar fermierii şi producătorii mijloace de producţie mai sustenabile.

Avem obligaţia de a investi în protejarea şi refacerea ecosistemelor, iar şcoala are rolul de a educa, de a pregăti viitori adulţi activi, responsabili cu mediul înconjurător şi implicaţi în acţiuni pentru binele Planetei. Educația pentru mediu este o provocare care presupune solidaritate, empatie și responsabilitate. Este un țel pe care merită să ni-l asumăm și să-l urmărim prin tot ceea ce facem, în casele, birourile, în școlile și comunitățile noastre.

Vă felicit pe toți cei care sărbătoriți Ziua Mondială a Mediului prin acțiuni interesante, dar mai ales pe cei pentru care Ziua Mediului este în fiecare zi!”, a transmis ministrul Tánczos Barna.

Foto descriptiv. Sursă foto: royal-synergy.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Nicolae Ciucă: ”Trecem acum printr-un moment de răscruce pentru învățământul din România”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: