Colcăie bacteriile pe ele! Telefoanele mobile mai periculoase decât scaunele de toaletă!

de | 28.06.2022 08:05 | Județean, Lifestyle, Știri

”Telefoanele sunt ideale pentru transmiterea microbilor!”, este o realitate pe care cu toții o conștientizăm într-o măsură mai mare sau mai mică, dar pe care ne-o explică experții în sănătate pe pagina de Facebook oficială RoVaccinare. Câți dintre noi ne spălăm sau dezinfectăm înainte de a atinge telefonul și imediat după ce o facem? Câți dintre noi ne lăsam mobilul în cele mai dubioase locuri, ca de exemplu pe podea și apoi pe masă, lângă mâncare?
Iată ce viruși și bacterii își fac de cap pe suprafața telefonului nostru și cum ne putem îmbolnăvi:
”Aproape că nu mai există persoane care să nu dețină cel puțin un telefon mobil de care este aproape nedespărțit. Pe lângă avantajele certe în privința comunicării, conform unor studii, sunt dispozitivele perfecte și pentru transmiterea microbilor, fiind chiar mai periculoase decât scaunele de toaletă.
În urma studiilor s-a constatat că există în medie 17.000 de copii ale genelor bacteriene pe un singur telefon mobil, de zece ori mai mult decât pe un scaun de toaletă!
Chiar dacă multe dintre bacteriile găsite pe telefoanele mobile sunt inofensive, sunt șanse ca telefonul dvs. să adăpostească agenți patogeni mult mai periculoși.
Riscul este cu atât mai crescut cu cât telefoanele sunt utilizate în sectorul alimentar sau în asistența medicală, deoarece agenții patogeni pot duce la un focar de boală sau transferul de microbi dintr-o zonă în alta, dând naștere la o contaminare încrucișată.
Centrul pentru Controlul Bolilor din Columbia Britanică afirmă că 80% din infecții sunt transmise cu ajutorul mâinilor, bacteriile fiind transferate cu ușurință pe dispozitivele mobile care sunt manipulate des pe parcursul zilei.

Bacteriile periculoase care trăiesc pe telefonul tău:

Cele mai frecvente bacterii dăunătoare găsite pe telefoanele mobile sunt:
* Streptococ;
* MRSA;
* coli;
* Coliforme;
* Stafilococi coagulazo negativi (CoNS);
* diferite genuri de Candida.
Într-un studiu efectuat în mediul spitalicesc s-a constatat că telefoanele mobile reprezintă un rezervor pentru potențiali agenți patogeni. În ciuda posibilității mari de a fi contaminate, telefoanele mobile sunt rareori curate și sunt adesea atinse în timpul sau după examinarea pacienților și manipularea probelor fără spălarea corespunzătoare a mâinilor.

Pe telefoanele personalului medical predomină acinetobacter

Dintre telefoanele mobile ale personalului medical, Acinetobacter baumannii (36,84%) a fost organismul predominant izolat, urmat de Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) (21,05%), în unele zone depășind 46%.
Concluzia cercetătorilor este că telefoanele mobile pot acționa ca un substrat adecvat din care boala poate apărea, răspândi și produce ravagii, sub formă de boală nosocomială, ceea ce necesită reglementări cu privire la utilizarea telefoanelor mobile în cadrul spitalelor.

Se recomandă restricționarea folosirii telefonelor mobile în anumite zone:

– Bucătării, atât comerciale, cât și rezidențiale;

– Băi;

– Mese de sufragerie;

– Cabinete medicale;

– orice alte locuri în care expunerea la bacterii ar putea fi dăunătoare sănătății unei persoane.

telefoanele 46214700 - Colcăie bacteriile pe ele! Telefoanele mobile mai periculoase decât scaunele de toaletă!
Dispozitivele mobile pot fi curățate cu ajutorul șervețelelor dezinfectante sau apelând la sterilizatoare UV portabile care pot fi utilizate și pentru curățarea altor lucruri, inclusiv portofele, numerar, bijuterii și chei.
Aceste dispozitive utilizează lumină ultravioletă, care s-a dovedit a fi capabilă să distrugă coronavirusul și alte virusuri sau bacterii.
Sebastian Mezei – director executiv Directia de Sanatate Publica Hunedoara”
Sursa: FB RoVaccinare
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: