Un bărbat din Vâlcea a încercat să-și ucidă atât tatăl, cât și fratele. Bărbatul i-a urmărit pe cei doi cu mașina, a condus pe contrasens şi a urcat pe trotuar încercând să îi lovească, potrivit Digi24.
Agresorul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat asupra tatălui și fratelui său, dar şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
În după amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul i-a lovit intenţionat pe tatăl şi fratele său, cu autoturismul marca Ford Focus, condus sub influenţa băuturilor alcoolice, pătrunzând pe contrasens, pe bulevadul Dem Rădulescu unde se aflau aceştia, context în care a intrat cu partea frontală a autoturismului în ei, după care, întrucât cei doi s-au ridicat şi s-au refugiat pe trotuar, inculpatul a încercat în continuare, în mod repetat, să-i lovească în aceeaşi manieră, pătrunzând cu intenţie cu autoturismul de mai multe ori pe trotuar după aceştia, rămânând, în cele din urmă suspendat cu autoturismul pe trotuar, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică”, se prezintă în comunicat.
De asemenea, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Sursa Foto Digi24.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro