- Vești proaste pentru fumători! Începând de astăzi, 12 septembrie, țigările sunt mai scumpe.
Unul dintre cei mai mari producători de țigări, British American Tobacco, anunță majorări de prețuri după ce accizele au crescut.
De această dată scumpirea este mai mare decât de obicei. Dacă anii trecuți aceștia adăugau 50 de bani în plus, de data aceasta prețul unui pachet din gama mărcilor mai scumpe de pe piață va costa mai mult cu 1 leu iar pentru cele mai ieftine se va plăti în plus cu 50 de bani.
Sunt așteptate în zilele următoare să fie anunțate creșteri de prețuri și din partea celorlalți distribuitori de țigări precum Philip Morris sau JTI, anunță economedia.ro.
Scumpiri peste tot
Reprezentanții Institutului Național de Statistică (INS) au precizat faptul că mărfurile alimentare s-au scumpit cel mai mult în luna august, fiind vorba de 18,22%. Totodată produsele nealimentare s-au mărit cu 15,98%, și serviciile cu un procent de 8,2%.
Când vorbim despre scumpirile mărfurilor alimentare trebuie să menționăm că luna trecută cele mai mari majorări s-au înregistrat la cartofi, ulei, mălai, zahăr, unt și pâine.
La produsele nealimentare gazele conduc în clasamentul scumpirilor, vorbim despre un procent de 70,6% urmate de combustibilii cu 31,4% și de energia termică cu 22,9%.
În ceea ce privește serviciile, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în zona de transport.
Datele INS indică o urcare a ratei anuale a inflației de 15,3% în luna august.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: