30.000 de lalele oferite gratuit la Simfonia Lalelelor din Pitești
Deși ieri, municipalitatea din Pitești anunța că vor fi oferiți 22.000 de bulbi de lalele, astăzi, în cea de-a treia zi a Simfoniei Lalelelor, cei prezenți au avut parte de o surpriză.
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, alături de echipa sa, a oferit aproximativ 30.000 de bulbi de lalele celor aflați în Parcul Lunca Argeșului.

Tradiția, începută în urmă cu șase ani, a adus și de această dată bucurie pe chipurile celor veniți la eveniment. De la copii la adulți, toți s-au arătat încântați de darul primit.
Acțiunea a avut loc începând cu ora 11:00.

Edilul a transmis că lalelele oferite vor ajunge în mai multe orașe din țară, unde vor fi plantate în grădinile celor care le-au primit.
Ne-am bucurat să oferim oaspeților Simfoniei Lalelelor 49 tradiționalii bulbi de lalele, care vor fi plantați apoi în grădinile personale.
Suntem cu atât mai bucuroși cu cât florile noastre vor ajunge în București, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Călărași, Târgoviște și Constanța – doar câteva dintre zonele de unde au venit cei care au primit lalelele.
Le mulțumim pentru vizită și aprecieri!, a transmis primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea.
Ediția din acest an a „Simfoniei Lalelelor” a fost deschisă vineri, 17 aprilie, și se va desfășura până duminică, 26 aprilie 2026, inclusiv.
Sursă foto: Cristian Gentea/ Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














