Trafic de persoane în Argeș! O femeie bolnavă a fost sechestrată într-o stână, de un bărbat!

de | 13.10.2023 15:22 | Știri, Eveniment, Importante

Polițiștii BCCO Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat, ieri, joi, 12 octombrie, două percheziții domiciliare, în județul Argeș, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Astfel, conform organelor de lege, o femeie vulnerabilă și cu probleme de sănătate a fost obligată de către un bărbat din județul Argeș, în vârstă de 56 de ani, în mod repetat, de munci neremunerate, într-o stână din județul Argeș, în perioada 2020 – august 2023.

Totodată, victima ar fi fost obligată să locuiască în condiții improprii, lipsită de hrană și de îngrijirea medicală adecvată bolii de care suferă.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a admis propunerea de arestare preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile, iar victima a beneficiat de măsuri de sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un elev de 16 ani din Pitești a fost reținut după ce a bătut un coleg la liceu!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: