Atenție, șoferi! Se efectuează lucrări pe A1.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, astăzi, 05 martie, până la ora 16.00 circulația va fi restricționată pe a doua bandă a autostrăzii A1, pe sensul Pitești – București, între kilometrii 117 – 116. În această zonă se efectuează lucrări de colectare a nisipului din zona mediană.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu atenţie şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.
Circulație îngreunată pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, din cauza unui accident
Potrivit sursei citate, în aceste momente circulația rutieră se desfășoară cu greutate și pe Autostrada A1 sensul Sibiu – Deva, la kilometrul 253 (Centura Sibiu), din cauza unui accident rutier. Traficul se desfășoară dirijat, doar pe a doua bandă
Din primele informații, un ansamblu rutier și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune, iar în urma impactului o persoană a fost rănită.
foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro