Tragedie fără margini! Trei copii au murit într-un incendiu

de | 31.01.2023 10:04 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Tragedie fără margini! Trei copii au murit într-un incendiu

Tragedie fără margini, în această dimineață, în sectorul 5 din Capitală. Un incendiu a izbucnit în încăperea unei locuințe, în care se aflau trei copii de 2,3 și 6 ani.

Mama copiilor este cea care a anunțat la 112 incendiul, în jurul orei 05:35. Potrivit pompierilor, până la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul a fost stins de către mama micuților. Însă, din nefericire, cei trei minori au fost găsiți intoxicați cu fum. Paramedicii au efectuat manevre de resuscitare, dar tot ce au putut face au fost să constate decesul acestora.

Conform pompierilor, un pat din casa respectivă ar fi luat foc.

În această dimineață, în jurul orei 5:35, am fost solicitati sa intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinta din str. Surduc, Sectorul 5. Primele echipaje de interventie ajunse la caz au constatat ca incendiul era deja stins si ca se manifestase la un pat.

În cameră se aflau copiii de 2, 3 și 6 ani, găsiți intoxicați.

S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire s-a constatat decesul acestora”, transmite ISU București.

La incendiu au intervenit patru ambulanțe SMURD, trei autospeciale de stingere și un echipaj de descarcerare.

Foto Antena 3

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Drumuri ca-n Evul Mediu într-o localitate din Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București

Ultimele articole