De la 1 iulie 2023, transportul metropolitan a devenit operaţional în oraşul Ştefăneşti. Astfel, eforturile primarului Nicolae Velcea de a oferi locuitorilor oraşului Ştefăneşti un serviciu de transport care să vină în întâmpinarea nevoilor de mobilitate ale cetăţenilor au fost încununate de succes, chiar dacă drumul nu a fost deloc uşor.
După cum știți, am întâmpinat câteva probleme legate de infrastructura actuală și preluarea celor 5 trasee de pe raza orașului nostru, dar faptul că toți ne-am dorit acest transport metropolitan, a făcut să fie găsite soluții pentru a putea fi preluate toate cele 5 trasee. Această realizare este rodul unei colaborări interinstituționale excepționale, a voinței și viziunii comune, prin care să asigurăm mobilitatea comunității noastre. […] Așa cum am promis, voi face tot ce îmi stă în putință pentru a îmbunăți condițiile de trai ale cetățenilor, iar împreună cu echipa mea, vom depune toate eforturile necesare pentru a transforma Ștefăneștiul într-un oraș de care să fim mândri” – spunea anul trecut edilul oraşului Ştefăneşti.
Aderarea la ADI Transport Piteşti, organism sub umbrela căruia a fost posibilă implementarea serviciilor de transport metropolitan în jurul reşedinţei judeţului Argeş, a fost primită cu entuziasm nu numai de către locuitorii din Ştefăneşti care lucrează la Piteşti sau elevii care fac naveta la şcolile şi liceele din municipiu, ci şi de piteştenii care şi-au construit case de vacanţă sau au rude la Ştefăneşti.
Pentru început, transportul în comun pe raza oraşului Ştefăneşti a fost organizat pe 4 trasee, urmând ca al cincilea, cel către Izvorani, să fie operaţionalizat ceva mai târziu:
- Linia 4: PITEȘTI (Calea București -> Colegiul Tehnic ,,Armand Călinescu”) – ȘTEFĂNEȘTI (Gară Golești)
- Linia 6: PITEȘTI (Teatrul ,,Al. Davila”) – ȘTEFĂNEȘTI (Ștefănești Sat)
- Linia 9: PITEȘTI (Calea București -> Colegiul Tehnic ,,Armand Călinescu” ) – ȘTEFĂNEȘTI (Ștefănești Blocuri)
- Linia 9b: ȘTEFĂNEȘTI (Ștefănești Intersecție Valea Mare ) – ȘTEFĂNEȘTI (Ștefănești Enculești Ploscaru)
Serviciul de transport public metropolitan, extins și funcțional, din 18 martie, pentru Izvorani – Ștefănești!
Începând cu data de 18 martie 2024, autobuzele vor circula şi pe ruta spre Izvorani, prin linia 6B, cu traseul: strada Izvorani – Ștefănești Blocuri. Mai mult decât atât: pentru ca cererea de transport a locuitorilor de pe raza orașului Ștefănești să fie pe deplin satisfăcută, traseul liniei 9B – Enculești – Valea Mare (intersecție) – se modifică, în sensul prelungirii acestuia până în Pitești (Calea București).
Transportul se va efectua cu mijloace de transport noi și moderne, dotate cu sisteme de climatizare și informare călători, camere de supraveghere video și adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități.
Iată cum, datorită eforturilor administraţiei locale coordonate de primarul Nicolae Velcea, transportul metropolitan ajunge să acopere toate zonele oraşului.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Investiţii de 14 milioane de euro în Ştefăneşti – propuse de primarul Nicolae Velcea pentru 2024