Investiţii de 14 milioane de euro în Ştefăneşti – propuse de primarul Nicolae Velcea pentru 2024

de | 13.02.2024 10:43 | Din ediția tipărită, Administrație, Ștefănești

Miercuri, 31 ianuarie, la Centrul Cultural Ștefănești, a avut loc dezbaterea publică privind proiectul de buget local al orașului Ștefănești pe anul 2024 și prezentarea listei de investiții. În cadrul întâlnirii au fost prezenți cetățeni ai orașului Ștefănești, precum și o parte dintre consilierii locali. Împreună cu reprezentanții aparatului administrativ, primarul Nicolae Velcea a oferit răspunsuri și clarificări la întrebările care au fost adresate de cetățenii prezenți, privind bugetul și investițiile preconizate pentru acest an.

Potrivit proiectului, care poate fi consultat de către oricare cetăţean pe site-ul Primăriei, la secţiunea „Transparenţă decizională”, în 2024 oraşul Ştefăneşti are un buget de aproape 102 milioane lei (peste 20 de milioane de euro). Mai bine de două treimi din buget este destinat secţiunii de dezvoltare, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte din banii oraşului, circa 70 milioane lei (14 milioane euro) merg la investiţii.

Velcea lucrari Ștefănești

Lista obiectivelor de investiţii vizează domenii de interes sporit pentru locuitorii din Ştefăneşti:

Prioritatea administrației publice locale este creșterea calității vieții în orașul Ștefănești prin investiții în educație, sănătate, infrastructură, mediu, transport în comun, spații verzi, asistență socială” – a declarat edilul.

Unele dintre aceste investiţii se află la început, altele pe final, fondurile prevăzute fiind proporţionale cu volumul lucrărilor care sunt de executat şi achitat în acest an.

►ÎNVĂŢĂMÂNT

  • Construire, echipare şi operaţionalizare creşă pentru 40 de copii în satul Goleşti – 11.887.000 lei (investiţie finanţată prin PNRR).
  • Dotare cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ din oraşul Ştefăneşti – 2.878.000 lei (proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile).
  • Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”: proiectare şi execuţie construire cameră centrală termică şi grupuri sanitare– 30.000 lei; proiectare şi execuţie instalaţie gaze naturale – 20.000 lei; centrale termice şi sistem de încălzire pe gaze – 100.000 lei.
  • Şcoala Gimnazială „Radu Golescu”: proiectare şi execuţie instalaţie gaze naturale– 20.000 lei; centrală termică şi sistem de încălzire pe gaze – 60.000 lei.
  • Construire sală de educație fizică şcolară – proiect de tip CNI – 30.000 lei.

►SĂNĂTATE

  • Dispensar uman în Ştefăneştii Noi – 50.000 lei.

►CULTURĂ-SPORT

  • Baza Sportivă Goleşti: branşament gaze – 10.000 lei; proiectare şi execuţie instalaţie gaze naturale – 10.000 lei; documentaţie centrală termică şi sistem de încălzire pe gaze – 15.000 lei;

►INFRASTRUCTURĂ UTILITĂŢI

  • Sistem de distribuţie gaze în Valea-Mare Podgoria (punct Streaua) şi Enculeşti – 1.602.000 lei
  • Staţii de autobuz pe DN 7- Calea Bucureşti – 1.272.000 lei.
  • Amenajare parc, loc de joacă şi parcare bl 9 şi bl 14 – 106.000 lei.
  • Zonă de agrement, parc loc de joacă, loc de picnic, locuri de parcare şi grupuri sanitare zona Blocuri – 55.000 lei.
  • Construire garaj, magazie şi spaţii depozitare pentru ADP Ştefăneşti – 310.000 lei.
  • Amenajare locuri de joacă pe străzile Goleşti, Oţeleşti, Izvorani, la Şcoala Nr. 3 Valea Mare, vechea primărie, Parc Primărie, Enculeşti şi str. Agrosemului – 500.000 lei.
  • Achiziţie autoutilitară pentru Serviciul de Gospodărire şi Întreţinere Domeniu Public . 200.000 lei.
  • Achiziţie buldoexcavator (finanțare AFIR) – 557.000 lei.
  • Achiziţie tractor, sărăriţă, remorcă şi lamă deszăpezire – 388.000 lei.
  • Modernizarea iluminatului public (fonduri AFM) – 3.414.000 lei.
  • Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată – contribuţie oraş Ştefăneşti 860.000 lei.

►INFRASTRUCTURĂ TRANSPORT

  • Modernizare drumuri locale – străzile Alexandru Golescu, Cireşilor, Stadionului, Mioriţei, Fitotron Zăvoi, Viitorului) – 72.000 lei.
  • Modernizare sistem rutier Coasta Câmpului – 13.825.000 lei.
  • Modernizarea străzilor Izvorani, Valea Mare – Enculeşti, Ion Pillat, Zăvoi – 13.042.000 lei.
  • Modernizarea străzilor Oţeleşti şi Marcea – 3.100.000 lei.
  • Asfaltare strada Narciselor – 1.004.000 lei.
  • Asfaltare şi preluare ape pluviale Aleea Murelor-Izvorului – 453.000 lei.
  • Asfaltare şi preluare ape pluviale strada Ruseşti – 2.553.000 lei.
  • Asfaltare şi preluare ape pluviale strada Gorgolești – 5.210.000 lei.

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Iată cine face Studiul de Fezabilitate. Încă un pas important pentru Drumul Expres A1 – Pitești – Mioveni

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ștefănești

Ultimele articole