Piteștiul, conectat cu localitățile învecinate. Transportul metropolitan: Peste 100.000 de călătorii zilnic

de | 26.04.2024 07:49 | Administrație, Pitești, Politic

Transportul public din zona metropolitană a Piteștiului a facilitat accesul cetăţenilor către şi dinspre locurile de muncă, iar prin dezvoltarea flotei Publitrans confortul călătorilor a crescut. Prețul biletelor și abonamentelor reprezintă un alt avantaj pentru beneficiarii transportului public în comun. În cifre, potrivit primarului Cristian Gentea, sunt peste 50.000 de utilizatori pe zi și peste 100.000 de călătorii zilnic.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

  • Peste 50.000 de utilizatori pe zi, peste 100.000 de călătorii zilnic.

Acestea sunt cifrele care arată limpede câte nevoie aveau Piteştiul şi localităţile învecinate de conceptul de transport metropolitan.

Consider că implementarea acestuia a facilitat enorm accesul cetăţenilor către şi dinspre locurile de muncă şi mobilitatea urbană, în accepţiunea ei generală. A redus costurile oamenilor pentru deplasări, a crescut confortul urban şi a dezvoltat colaborarea intercomunitară.

  • Ni s-au alăturat în acest proiect 7 localităţi vecine municipiului: Bascov, Bradu, Mărăcineni, Oarja, Ștefănești, Moșoaia şi Căteasca, volumul de beneficiari fiind de peste 250.000 de persoane;
  • 16 linii urbane şi 10 linii metropolitane deservesc acum o comunitate mult mai amplă şi mai uşor conectabilă.
  • Flota Publitrans pusă la dispoziţia călătorilor înseamnă:

» 20 Autobuze Hibrid Mercedes-Benz Conecto

» 40 Autobuze Electrice Solaris Urbino 12

» 70 Autobuze Solaris Urbino 12 – Euro 6

» 4 Autobuze Karsan Jest (6 metri)

» 4 Autobuze Karsan Attack (8 metri)

  • Valoarea unui abonament metropolitan stimulează utilizarea transportului public şi degrevarea traficului urban şi metropolitan:

» 10 lei/zi

» 80 de lei/lună

» 800 de lei/an.

  • Asigurăm facilități precum abonamente reduse și/sau gratuite pentru pensionari și persoane cu dizabilități.

Am reuşit un concept mult aşteptat şi sperăm să extindem sfera localităţilor pe care serviciul de transport public al Piteştiului le poate deservi!”, a transmis Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Piteștiul are unul dintre cele mai moderne Bazine Olimpice din România!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Primăria Municipiului Pitești | Publitrans