Caz șocant în Fălticeni, județul Suceava, unde trei minori sunt bănuiți de comiterea unei crime. Victima este un tânăr de 25 de ani. Se pare că cei patru ar fi fost implicați într-o altercație într-un local.
Doi dintre adolescenți, ambii în vârstă de 17 ani, au fost arestați pentru omor, iar un al treilea, de 15 ani, este cercetat pentru fapte care ar fi precedat tragedia.
Incidentul s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 4:00. Conform cercetărilor, în local se aflau trei minori și doi tineri de 25 și 27 de ani. Toți ar fi consumat alcool, iar între aceștia ar fi izbucnit un conflict, arată Mediafax.
Primele date arată că adolescentul de 15 ani l-ar fi lovit cu pumnul pe tânărul de 27 de ani. Ulterior, conflictul ar fi continuat și după ce cei doi tineri au ieșit din local. Aceștia ar fi fost urmăriți de cei trei minori, iar situația a degenerat.
Pentru tânărul de 25 de ani, urmările au fost fatale. Potrivit rezultatului necropsiei, acesta a suferit o hemoragie cerebrală provocată de multiple lovituri.
Polițiștii i-au identificat pe cei trei minori și i-au dus la audieri. În urma cercetărilor, doi dintre ei au fost arestați preventiv și sunt acuzați de omor, în timp ce adolescentul de 15 ani este cercetat pentru faptele care ar fi contribuit la izbucnirea conflictului.
Foto Botosani news

























