Trofeu pe gastronomie pentru Ramada Pitești! Locul 2 pe țară, cu un deliciu din fructe de mare!

de | 05.04.2022 20:48 | Economic, Județean, Lifestyle, Știri

S-au întors cu trofeu de la GastroPan! Premiu important pentru echipa Ramada Pitești, formată din Cristina Drăguț și Florin Claudiu Popescu, la una dintre cele mai mari competiții culinare din țara noastră.

Cei doi artiști în bucătărie – care sunt inima experiențelor culinare de excepție pe care le asigură restaurantele din cadrul Ramada Pitești – au participat la GastroPan 2022, un eveniment care dă ora exactă în industria de specialitate din România.

Cristina Drăguț (foto dreapta) și Claudiu Popescu (foto stânga), chefi la Ramada Pitești, au impresionat publicul cu o rețetă de fructe de mare care a primit întregul gir al juriului și al publicului, echipa piteșteană urcând pe podium și ocupând locul II în cadrul Sectiunii Gastronomie – Specialitatea Pește și Fructe de Mare a celebrei expoziții naționale.

cristina dragut si claudiu popescu

Expoziția GastroPan este un reper în plan intern și internațional, fiind considerată cel mai important eveniment de gen din România care expune echipamente, materii prime, soluţii, şi tehnologii de panificaţie, cofetărie, gelaterie, ciocolaterie, cafea şi alimentaţie publică.

 

Ediția din acest an a GastroPan s-a desfășurat la Brașov, în perioada 3-5 aprilie și a avut în centru prezentarea unor inovații de ultimă oră din industria gastronomică, atât în ceea ce privește echipamentele, cât și produsele și preparatele.

 

GastroPan Expo a fost lansat în urmă cu 13 ani, iar de atunci și până în prezent, a permis specialiștilor care participă la eveniment  sa ia contact cu furnizorii și cu expertii din domeniul HoReCa și să descopere cele mai noi tendințe în acest domeniu.
În fiecare an, în cadrul expoziției există și o secțiune de Concurs, iar Ramada Pitesti a participat constant, începând cu anul 2018, la diferite categorii ale acestei competiții de anvergură.
Cristina Drăguț s-a remarcat și în multe alte competiții de profil, fiind printre finaliștii de la Arena Bucătarilor în anul 2018 și printre cei 17 chefi selectați pentru titlul de Bucătarul Anului în cadrul Top Hotel Awards, în 2017.
Participarea din acest an a fost anunțată de către hotelul piteștean în urmă cu câteva zile, atunci când pregătirile pentru concurs erau în toi:

În acest an, ne-am înscris la Secțiunea Gastronomie – Specialitatea Pește și Fructe de Mare pentru că cei doi piloni ai bucatăriei Ramada  – Claudiu Popescu și Cristina Dragut sunt pasionați de bucataria mediteraneeană și suntem siguri că vor crea pentru acest concurs preparate cu care vor surprinde, cu siguranță, juriul.

Astăzi, se muncește cu pasiune la o rețetă nouă cu fructe de mare. Aruncând o scurtă privire, cuțitul este mânuit cu precizie și nu este loc de nici o greșeală, iar calitățiile lor sunt de departe impresionante mai ales cand vine vorba de creație. Fiecare element care alcătuiește preparatul final este pregătit cu atenție pentru a asigura un rezultat uluitor, rezultat care este alcătuit din piese atent selecționate, iar împreună-  ca un puzzle-  formează o imagine și un gust care cu greu pot să fie uitate. Le urăm mult succes celor doi reprezentanți ai hotelului Ramada Pitești la concursul GastroPan! „
pregatiri gastro

Deliciile chefilor de la Ramada care au cucerit juriul la secțiunea Gastronomie

ramada gastro
Expozița a început duminică și a venit și ziua concursului. Incredibil de apetisant și extrem de complicat sunt definițiile prin care pot fi descrise rezultatele finale ale muncii Cristinei Drăguț și a lui Claudiu Popescu – așa cum au fost ele prezentate juriului și cum au cucerit specialiștii prezenți, reușind să plaseze echipa de chefi piteșteni pe podiumului Secțiunii de Gastronomie.
Creativitatea și cunoștințele celor doi experți, aplicate în ani de practică, specializări și pe un public cu așteptări semnificative, au dat roade.
Felicitări tuturor bucătarilor artiști pentru ingeniozitate, talent și profesionalismul cu care s-au pregătit pentru Concursurile GastroPan 2022 și mulțumiri tuturor participanților, concurenților și juriului că au dat dovadă de minuțiozitate, respect și dedicare față de arta culinară!”, este mesajul transmis de organizatori după finalizarea competiției.
Aceștia au subliniat, în comunicarea dedicată evenimentului, faptul că obiectivul concursului a fost premierea celor mai reușite, apetisante, elegante și estetice preparate, precum și faptul că expoziția a reunit cei mai talentanți bucătari din România.
Cu atât mai mult – dată fiind anvergura expoziției și forța concurenței – cei doi chefi Ramada Pitești merită toate aprecierile noastre pentru reușita cu care se întorc acasă!
Ramada gastro1

 

Capacitatea de a atrage exclusiv specialiști și antreprenori din domeniu este unul din punctele forte ale expoziției GastroPan, determinând zeci de furnizori de renume mondial din țară și din străinătate să fie prezenți la eveniment. Expozanții apreciază la eveniment caracterul profesional, de tip B2B, cu circuit închis.

Media files: GastroPan | Ramada Pitești


Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: HoReCa | Nucșoara | Pitești | Ramada