Horațiu Vasilescu a investit 350.000 de euro la Nucșoara într-o casă de oaspeți!

de | 25.03.2022 22:45 | Lifestyle, Rural

  • Horaţiu Vasilescu, fost CEO la Bijuteria Teilor, pariază, în anul 2022, pe turism. Acesta a investit 350.000 de euro în casa de oaspeţi Caezu, o unitate de cazare din comuna Nucşoara.

„Nucşoara nu este o destinaţie foarte cunoscută, dar pe parcursul ultimilor ani s-a poziţionat ca fiind o opţiune care e spectaculoasă, deşi nu neapărat în trend. Această zonă atrage un profil de turist care apreciază mai mult natura, nu turismul de masă. Îmi doresc ca dincolo de a avea acest loc funcţional, el să fie şi un manifest pentru a putea să dezvoltăm un altfel de turism.

Dacă ar fi să extrag şi un lucru bun din pandemie, asta a făcut să fie susţinute astfel de proiecte, am observat că destinaţiile care nu sunt generatoare de trafic foarte mare au fost preferate de români. Decizia mea a fost să avem la Nucşoara un loc care să fie rezumatul poveştii noastre, al familiei.

Toate bugetele disponibile au fost investite aici. Vorbim de o investiţie de 350.000 euro. În final, casa de oaspeţi Căezu s-a dovedit a fi ceea ce mi-am imaginat, nu doar un loc de cazare, ci tema unei case muscelene, care să fie primitoare, să folosească materiale naturale şi să fie făcută cu ajutorul meşterilor locali “, a declarat Horaţiu Vasilescu, pentru ZF.

casa de oaspeti Nucsoara Horatiu Vasilescu

Camerele au fost denumite după diverse locuri din Nucșoara

Numele casei vine de la porecla pe care o are familia tânărului dezvoltator în comuna Nucșoara.

Eu asa am pomenit ca ni se spunea. Eu eram “ala mic” al lu’ Tanti Lenuța lu’ Caezu. Plângeam când Nea Uca imi spunea Caezule.Îmi amintesc ca în mintea mea, sonor, asociam cumva porecla cu scaietele, lucru intepator de care nu mai scăpai. Acum pare ca are alt sens și da, a cam rămas agățat de mine, dar și de toți Vasilestii  dinaintea mea.
De unde vine? Printre primii actuali domnisani veniți de peste muntiI de lângă Sibiu  și așezați în zona în secolul 18, ar fi fost si strămoșul nostru, Bucur Vasilescu, căruia i se mai spunea și Keizerul, datorita trăsăturilor germanice și a atitudinii uneori autoritare. De la Kaizer s a făcut o trecere destul de ușoară către Caezu.” povestește antreprenorul argeșean.

De asemenea, camerele au fost denumite după locurile din zonă.

Caezu Nucsoara 2

Horațiu Vasilescu rămâne fidel, astfel, dezideratului său proclamat cu multă vreme în urmă de a promova tradiții locale, destinații încărcate de valoare istorică și își propune să deschidă drumuri către acest tip de turism, neexploatat încă – suficient și la justa sa valoare – în România.

„Ar trebui să fim cu mult mai încrezători în cultura românească, în faptul că avem multe modele  inspiraţionale. Avem ce ne trebuie, dar trebuie să facem lucrurile într-un mod sustenabil şi ţinând cont că un turism excesiv denaturează ceea ce iniţial a fost atracţia zonei.“

Casa de oaspeţi de la Nucșoara a fost inaugurată la începutul acestui an, are o capacitate de cazare de şapte camere duble și oferă şi servicii de masă.

Este genul de casă după care s-ar da în vând corporatiștii din România și din afara ei. Rusticul nu a devenit încă un lucru după care să tânjească românul de rând, amator, mai degrabă de all inclusive la turci sau destinații mai exotice sau pe bază de confort sporit. Dar este destinația ideală pentru regăsirea de sine, pentru timp de calitate, pentru grupuri care au ce discuta și pentru a (re)descoperi valori atât de prețioase.

Despre eforturile de a construi autentic, vorbește chiar artizanul acestui proiect fermecător pe site-ul oficial al casei de oaspeți:

Ghidați de arhitectura caselor vechi din Nucșoara, de vizitele la Muzeul etnografic din Câmpulung și nu în ultimul rand de meșterii locali ce s-au alăturat povestii noastre, am reușit sa conturam tema Casei de Oaspeți Caezu. Ne dorim o casa românească din zona Muscelului, confortabila și primitoare, construita cu materiale naturale din zona, materiale recuperate din demolări și puse în opera de meșteri locali.
De ar fi fost numărate miile de cuie scoase cu truda din grinzile vechi ce au fost refolosite…De câte ori au fost luate la mana și curățate cărămizile vechi din demolări. De ar fi putut și cuantificata migala cu care s au spart mii de bucăți de lespezi pentru ziduri și alei. De câte ori a oftat Didina, camioneta tatei, aducând zilnic materiale necesare construcției. De unde sa iei lemn de douglas, mai rezistent, pentru a face ulucutele săliței?
Caezu Nucsoara
Dar, în ciuda acestor provocări, proiectul a prins viață, iar pentru primul an de activitate, antrerenorul mizează pe un grad mediu de ocupare de circa 70%.

Dincolo de activitatea profesională în zona de business, Horațiu Vasilescu și-a manifestat constant, în ultimii ani, pasiunea pentru timpul petrecut în natură, în zonele dragi din Argeș și, mai ales, în compania animalelor pe care le iubește cu pasiune: caii.

Caezu Nuscoara

Descoperă aici povestea Casei de vacanță Caezu și toate ofertele fermecătoare dezvoltate în jurul acesteia.

Despre o investiție în case moderne, aproape de Pitești, dar totuși în inima naturii, puteți citi tot pe anchetaonline.ro un articol despre noul cartier rezidențial cu 80 de locuințe și sală de sport de la Budeasa, pregătit de omul de afaceri Victor Marinescu.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/iulia-badulescu/" target="_self">Iulia Bădulescu</a>

Articol scris de Iulia Bădulescu

Jurnalist cu 21 de ani de experiență în presă, fiind specializată pe secțiunile de politică, administrație și pamflet, cu abilități editoriale complexe. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: casa de oaspeți Caezu | Horațiu Vasilescu | Nucșoara

Ultimele articole