Un medic din cadrul Institutului C.C. Iliescu din Capitală a fost găsit mort, vineri, în incinta spitalului.
Bărbatul a fost găsit inconştient de către colegi. Au încercat să îl resusciteze, însă în ciuda eforturilor, medicul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decesul acestuia. Imediat au fost alertate autoritățile.
La data de 12 aprilie 2024, Poliţia Capitalei – Secţia 7 Poliţie a fost sesizată despre faptul că un bărbat, în vârstă de 59 de ani, care se afla în timpul serviciului la o unitate medicală situată în Sectorul 2, a fost găsit inconştient. În pofida eforturilor cadrelor medicale, a fost declarat decesul acestuia”, a informat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Medicul avea 59 de ani şi lucra în secţia de anestezie şi terapie intensivă de la CC Iliescu, relatează observatornews.ro
Apropiații spun despre acesta că era un om foarte bun și un medic excelent.
Era unul din lupii tineri care promitea enorm. A fost un șoc pentru noi. Este încă o victimă pe altarul acestei specialități care este dovedită ca fiind profesia cea mai grea din toate meseriile din lume, are cea mai mare rată a suicidului și depresiilor”,a declarat președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc.
Potrivit sursei citate, este luată în calcul și ipoteza sinuciderii, întrucât medicul ar fi lăsat un bilet iar lângă el a fost găsită o perfuzie.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.
Poliţiştii urmează să stabilească dacă a fost sinucidere sau moarte naturală.
Foto descriptiv: Pixabay
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Avion aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după o alertă cu bombă la bord!