Un absolvent al Colegiului Național „I. C. Brătianu” din Pitești ajunge în prim-planul comunității internaționale de inteligență artificială. Costin-Alexandru Deonise a fost selectat PyTorch Foundation Ambassador 2026, fiind unul dintre cei 24 de specialiști din comunitatea internațională care vor contribui la promovarea și dezvoltarea ecosistemului AI. Doctorand și asistent universitar la POLITEHNICA București, acesta reprezintă România într-un domeniu tehnologic de importanță globală și își propune să sprijine educația și comunitățile de inteligență artificială din țară.
Administrația locală anunță că piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, absolvent al Colegiului Național „I. C. Brătianu” din Pitești, a fost selectat PyTorch Foundation Ambassador 2026, reprezentând România într-o comunitate internațională de 24 de specialiști în inteligență artificială.
PyTorch este una dintre tehnologiile open-source importante utilizate în dezvoltarea AI, de universități, centre de cercetare și companii tehnologice din întreaga lume.
Doctorand în Sisteme Distribuite și Inteligență Artificială și asistent universitar la POLITEHNICA București, Costin-Alexandru este implicat în cercetare, educație și pregătirea tinerilor pasionați de AI. Este, de asemenea, deputy leader al lotului național al României pentru Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială 2026.
”Prin acest rol, îmi propun să contribui activ la dezvoltarea comunităților de inteligență artificială, prin programe educaționale, workshopuri, școli de vară, evenimente tehnologice și inițiative dedicate noilor generații.
Ambiția mea este să aduc inteligența artificială mai aproape de oameni, în special de elevi și studenți, să le ofer acces la tehnologii și resurse moderne și să creez contexte în care aceștia să poată învăța direct de la cercetători și specialiști din industrie.
Îmi doresc, de asemenea, să construiesc punți între universitățile din România, industria tehnologică și comunitățile internaționale de cercetare, astfel încât talentul local să beneficieze de mai multă vizibilitate și de oportunități globale”, a transmis tânărul.
”Prin noul său rol, își propune să contribuie la dezvoltarea educației și comunităților de AI din România și să creeze conexiuni cu mediul internațional.
Un parcurs început la Pitești, în școala piteșteană, care continuă astăzi la nivel național și internațional și duce mai departe numele orașului nostru”, arată cei din administrația locală din Pitești.
Foto descriptiv. Sursă foto: Costin-Alexandru Deonise




























