Informații noi ora 19:30
Bărbatul de 45 de ani din Mioveni, care fusese dat dispărut după ce a plecat voluntar de acasă, a fost găsit decedat.
Potrivit IPJ Argeș, acesta și-ar fi pus capăt zilelor.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii au întocmit dosar penal, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Pentru stabilirea cauzei decesului, a fost dispusă efectuarea autopsiei medico-legale. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.
În urma căutărilor efectuate de polițiști, bărbatul a fost găsit, decedat, în urma unui gest suicidal.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se desfășoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.”, transmite IPJ Argeș
Polițiștii argeșeni le recomandă persoanelor care trec prin dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să discute cu persoane de încredere.
Știrea inițială
Alertă în Mioveni! Bărbat de 45 de ani, dat dispărut
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Mioveni, este căutat de familie și polițiști după ce, pe 22 septembrie, a plecat voluntar de acasă și nu s-a mai întors. Este vorba despre Stoica Florinel Daniel.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați cu privire la dispariția acestuia și desfășoară în prezent verificări pentru a-l găsi.

Foto: IPJ Argeș
Bărbatul din Mioveni, dat dispărut, suferă de afecțiuni medicale
Bărbatul are 1,81 metri înălțime, aproximativ 95 de kilograme, părul șaten grizonat, tuns scurt, și ochii căprui. La momentul plecării purta blugi albaștri, tricou și geacă verzi, precum și adidași albi. Poartă ochelari de vedere heliomați.
Poliția precizează că bărbatul din Mioveni are anumite afecțiuni medicale. Datele și semnalmentele acestuia au fost transmise și structurilor de jandarmi și poliției locale, pentru a fi avute în vedere în cadrul verificărilor.
Persoanele care pot oferi informații despre acesta sunt rugate să sune la 112 sau la Poliția Orașului Mioveni, la numărul 0248 261 499.
Foto: digi24/ IPJ Argeș/ colaj Ancheta


























