Update 09:49
Pompierii argeศeni au stabilit cauza incendiului violent din Berevoeศti. Potrivit acestora, totul ar fi pornit de la un scurtcircuit.
Incendiul a fost lichidat complet, pompierii luptรขndu-se cu flฤcฤrile aproximativ cinci ore.
Din fericire, nu au fost persoane rฤnite, dar pagubele sunt รฎnsemnate.
ศtirea iniศialฤ
Momente de panicฤ noaptea trecutฤ pentru o familie din comuna Berevoeศti, dupฤ ce un incendiu puternic le-a cuprins locuinศa din satul Berevoeศti.
La faศa locului au intervenit de urgenศฤ pompierii argeศeni, cu trei autospeciale de stingere cu apฤ ศi spumฤ, precum ศi un echipaj SMURD. La sosirea forศelor de intervenศie, incendiul se manifesta generalizat la รฎntreaga locuinศฤ, existรขnd risc de extindere la construcศiile din apropiere.

Flฤcฤrile au distrus aproximativ 400 de metri pฤtraศi din casฤ, iar focul s-a extins ศi la o anexฤ gospodฤreascฤ aparศinรขnd unui imobil vecin, afectรขnd o suprafaศฤ de circa 32 de metri pฤtraศi.
Pompierii au reuศit sฤ lichideze incendiul ศi sฤ รฎmpiedice propagarea acestuia la alte locuinศe din zonฤ. Din fericire, nu au fost รฎnregistrate victime, รฎnsฤ pagubele materiale sunt รฎnsemnate.

Foto: ISU Argeศ
Cauza probabilฤ a incendiului urmeazฤ sฤ fie stabilitฤ de autoritฤศi.
Sursฤ foto: ISU Argeศ
Citiศi, de asemenea, peย anchetaonline.ro:
Impact violent รฎntre un microbuz ศi un autoturism la Oarja. 4 persoane au ajuns la spital
























