Informații noi
Final fericit în cazul minorei de 12 ani din Mioveni.
IPJ Argeș anunță că aceasta a fost găsită, în jurul orei 2:12, de polițiști pe raza comunei Țițești. Potrivit verificărilor efectuate până în acest moment, fata nu a suferit leziuni și nu a fost victima vreunei infracțiuni. Situația acesteia urmează să fie adusă în atenția reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
În urma activităților, minora în cauză a fost depistată de polițiști pe raza comunei Țițești.
Din verificările efectuate până la acest moment a rezultat că minora nu a suferit leziuni și nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Situația acesteia urmează să fie adusă în atenția reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.”, transmite IPJ Argeș
Știrea inițială 9 octombrie, ora 1:00
O fată de 12 ani din Mioveni este căutată de polițiști, după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai fost găsită. Oamenii legii desfășoară verificări pentru a o depista.
Potrivit IPJ Argeș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați în cursul acestei nopți cu privire la plecarea voluntară a minorei Tinca Natalia Nicole.
Fata are aproximativ 1,50 metri înălțime, cântărește în jur de 60 de kilograme, are părul lung și negru și ochii căprui.
La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată în blugi albaștri, o geacă de blugi albastră și adidași albi.

Poliția cere ajutorul populației pentru găsirea fetei
Polițiștii desfășoară activități pentru găsirea minorei, iar semnalmentele acesteia au fost transmise și structurilor de jandarmi și poliție locală.
Persoanele care pot oferi informații care să ajute la găsirea fetei sunt rugate să sune la 112 sau la Poliția Orașului Mioveni, la numărul de telefon 0248 261 499.
Sursă foto: IPJ Argeș/ digi 24/ colaj Ancheta
























