Informații noi 08 octombrie 2026
Șoferul turc care, în urmă cu două zile, s-a urcat băut la volan și a provocat accidentul grav de pe DN 7 a fost reținut pentru 24 de ore.

Foto: IPJ Vâlcea
Șoferul turc care a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie de pe DN 7 a ajuns la spital
În urma accidentului, șoferul a fost rănit și transportat la spital. Acolo, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astăzi, pe 8 octombrie 2026, în urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, iar cercetările continuă.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.”, transmite IPJ Vâlcea
Știrea inițială 6 octombrie 2026, ora 19:08
Informații noi în cazul accidentului grav de astăzi de pe DN 7, unde un TIR a intrat într-o benzinărie și a distrus o pompă de carburant.
Camionul era condus de un cetățean turc, în vârstă de 58 de ani, care consumase alcool înainte de a urca la volan.
Reamintim că accidentul s-a produs în jurul orei 14:00, pe DN 7, la kilometrul 198, pe raza localității Călimănești. Șoferul turc a pierdut controlul autocamionului și a intrat într-o pompă de alimentare cu carburant.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, cetățean turc, aflat la volanul unui autocamion fără încărcătură, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu o pompă de alimentare cu carburant din incinta unei stații de alimentare.”, transmite IPJ Vâlcea
Impactul a fost unul puternic, iar șoferul a rămas blocat în cabina autocamionului. Pompierii au intervenit pentru extragerea acestuia, bărbatul fiind scos în siguranță, conștient și cooperant, și predat echipajului SAJ Vâlcea. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Inițial, din cauza stării în care se afla, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest. Ulterior, însă, potrivit informațiilor transmise de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, testarea a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării a reieșit că șoferul autocamionului avea o alcoolemie de 0,93mg/l alcool pur în aerul expirat.”, a transmis DRDP Craiova
Din cauza pericolului, toate persoanele aflate pe o rază de aproximativ 200 de metri au fost evacuate. La fața locului a fost trimisă inclusiv o autospecială destinată intervențiilor în cazul riscurilor chimice, biologice, radiologice și nucleare.
Trafic blocat pe DN 7
Accidentul a provocat și probleme majore de circulație. Traficul pe DN7 a fost oprit temporar pentru intervenția pompierilor și efectuarea cercetărilor.
Circulația a fost reluată în jurul orei 16:30.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Sursă foto: DRDP Craiova
























