Un piteștean le-a dat mari bătăi de cap polițiștilor în seara zilei de 3 spre 4 septembrie, după ce a încălcat mai multe reguli.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, și-a continuat deplasarea cu mașina pe care o conducea, după ce a lovit un alt autoturism în trafic.
Ca urmare, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au fost sesizați prin 112 cu privire la șofer, care conducea un autoturism pe DN 7C și se deplasa către municipiul Curtea de Argeș
Aceștia l-au observat în trafic, în special că îi lipsea și plăcuță cu număr de înmatriculare în partea din față, pe DN 7C, pe raza comunei Valea Iașului, spre intrarea în municipiul Curtea de Argeș. Deși polițiștii i-au făcut semn să oprească, piteșteanul și-a continuat drumul, iar aceștia au pornit în urmărire.
În cele din urmă, bărbatul a oprit, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar la unitatea medicală unde a fost condus, a refuzat și recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Argeșeanul s-a ales cu dosar penal conform art. 337 din Codul Penal, iar permisul de conducere al bărbatului a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Piteșteanul de 43 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după administrarea probatoriului în dosarul penal aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, prin care, alături de alte obligații, a fost stabilită și aceea de a nu conduce nici un fel de autovehicule.
Foto Tomis News
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Fetiță de 16 ani – sechestrată de un bărbat de 45 de ani, în Argeș! Fiica bărbatului a sunat la 112!