Veste surprinzătoare pentru pensionarii din România! În curând, este posibil să apară o nouă pensie în țara noastră, și anume pensia minimă europeană.
Măsura a fost luată în calcul după intervenția președintelui PMP, Eugen Tomac, în cadrul dezbaterii în Parlamentul European, care a avut loc în această săptămână.
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) a precizat că milioane de români au o viață „plină de lipsuri” din cauza pensiei minime și că este necesară introducerea pensiei minime europene.
Vreau să ridic o temă care mi se pare extrem de importantă, mai ales în condițiile în care avem sute de milioane de cetățeni care au nevoie de sprijin și, în momente de criză, persoanele vulnerabile trebuie ajutate. Cred că este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană.
Avem milioane de cetățeni care duc o viață extrem de critică, o viață plină de lipsuri, iar noi, la nivel european, trebuie să instituim această pensie minimă europeană. În țara mea avem 5 milioane de pensionari și mulți dintre ei au pensii de doar 200 de euro și cred că este important ca de pensia minimă europeană să beneficieze și cetățenii europeni care nu locuiesc în Europa, pentru că ei sunt cetățeni ai Uniunii Europene”, a declarat Eugen Tomac, potrivit Capital.
În urma acestei declarații, președintele PMP a scris pe pagina de Facebook că pensionarii trebuie respectați și merită o viață demnă după anii de muncă cinstită. Totodată, el a adăugat că această ideea a pensiei minime europene ar fi trebuit să se afle demult pe agenda europeană.
Foto Playtech
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Voucherele sociale alimentate cu a treia tranșă. Când vor intra pe card cei 250 lei