Alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite au provocat un adevărat cutremur politic pentru tabăra republicană a lui Donald Trump. Democrații au obținut o victorie categorică, preluând controlul ambelor camere ale Congresului, iar rezultatele continuă să aducă surprize în mai multe state americane.
În timp ce valul democrat câștigă amploare, Donald Trump contestă corectitudinea scrutinului. Președintele american a acuzat existența unor fraude electorale și a cerut ca voturile acordate unor candidați din Alaska să fie atribuite candidatului republican în funcție, aflat în urma contracandidatului său. În consecință, Trump a cerut pe reţeaua Truth Social ca voturile exprimate pentru un candidat marginal numit tot Dan Sullivan – acuzat de republicani că a funcţionat ca o momeală – şi pentru candidatul Gerald Heikes, înregistrat ca republican, să fie transferate imediat către reprezentantul oficial al partidului, arată cei de la bursa.ro. Democrata Mary Peltola se afșă în fața republicanului Dan Sullivan într-o cursă extrem de strânsă.
Situația rămâne tensionată în Mississippi, unde democratul Scott Colom este aproape de o victorie istorică în cursa pentru Senat. Dacă rezultatul se confirmă, acesta ar deveni primul democrat care câștigă un mandat de senator în acest stat din 1982.
Președintele american Donald Trump a lansat noi acuzații privind corectitudinea procesului electoral din Statele Unite, susținând că alegerile sunt marcate de fraude: ”Alegerile noastre sunt atât de frauduloase, încât nici nu vă puteţi imagina”. Declarațiile au fost făcute în Biroul Oval, în contextul victoriei unui candidat socialist-democrat în cursa pentru Primăria orașului Los Angeles, rezultat pe care liderul de la Casa Albă l-a catalogat drept „rușinos”. Informațiile au fost transmise de AFP, agenție citată de News.ro, potrivit celor de la bursa.ro.
Astfel, democraţii sunt pe cale să deţină cel puţin 54 de locuri în Senat, faţă de cele 44 ale republicanilor. Majoritatea lor din Camera Reprezentanţilor a depăşit joi pragul de 250 de locuri, cea mai mare obţinută de partid în aproape două decenii.
Foto descriptiv. Sursă foto: screenshot FB Donald Trump.
























