Un bărbat de 33 de ani, din Pitești, a fost depistat în timp ce făcea drifuri prin Pitești, pe strada Depozitelor.
Mai mult de atât, bărbatul nu deținea nici documetele necesare.
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat, pe strada Depozitelor din Pitești, un bărbat de 33 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism având un comportament agresiv în conducere, prin aceea că a realizat, intenționat, un derapaj, în vederea întoarcerii autovehiculului.
De asemenea, în urma controlului efectuat de polițiști, a reieșit faptul că, bărbatul nu avea asupra sa toate documentele necesare.
Ca urmare a celor constatate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 1.600 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicată măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.”, anunță IPJ Argeș.
Foto descriptiv. Foto Tvm Neamt
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro