În după-amiaza zilei de ieri, 23 iulie, un velier cu şase persoane la bord, patru adulți și doi copii, a rămas fără combustibil în Marea Neagră, în apropiere de Mangalia.
Salvatorii Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au fost solicitați să intervină în ajutorul acestuia, aflat în dificultate la 13 mile marine de Mangalia, potrivit unei postări a agenției de pe pagina de Facebook.
Persoanele aflate la bordul ambarcațiunii veneau de la Balcik, din Bulgaria, iar din cauza valurilor și a vântului puternic iahtul a consumat mai multă motorină decât de obicei, și în dreptul portului nostru a rămas fără combustibil.
O ambarcațiune „pleasure craft”, cu 6 persoane la bord, aflată la o distanță de 13 mile travers Mangalia, care venea din directia Balcic-Bulgaria, a solicitat ajutor, deoarece era în situația de a rămâne fără combustibil.”, a transmis ARSVOM
Către ambarcațiunea rămasă fără combustibil, un iaht românesc, 328 Snagov RO, s-a deplasat nava Theia a ARSVOM.
În momentul în care combustibilul ambarcațiunii 328 Snagov RO s-a epuizat, la ora 17:10, aceasta a fost remorcată și adusă în condiții de siguranță în port, împreună cu persoanele aflate la bord. Intervenția a fost îngreunată de vântul puternic din larg și de marea foarte agitată.
La ora 19:40, nava SAR THEIA împreună cu ambarcațiunea remorcată, au acostat cu bine în Portul Turistic Mangalia.”, au adăugat reprezentanții ARSVOM.
Este a doua intervenție în mai puțin de o săptămână, după ce sportivul Alex Dumbravă a fost salvat vineri dimineață din Marea Neagră.
Voia sa isi doboare propriul record și să traverseze Marea Neagră în 20 de zile, vâslind. Însă nu a reușit, și la jumătatea drumului a cerut epuizat ajutor.
sursă foto Facebook ARSVOM
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Zeci de turiști români, evacuați de pe insula Rhodos din cauza incendiilor de vegetație