Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse vine cu vești bune pentru acești români. Au fost votate modificări la programele de creditare Family Start și Student Invest, potrivit informării publicate de curând pe pagina de Facebook a instituției. În câteva săptămâni, băncile vor acorda, din nou, creditele creditele avantajoase, garantate de stat și cu dobândă plătită de Ministerul Familiei.
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, anunță că în programul Student Invest au fost făcut următoarele modificări:
- Creștem suma maximă care poate fi împrumutată până la 75.000 de lei,
- Creștem vârsta solicitanților, care poate fi acum până la 40 de ani, nu doar 31 de ani
- Extindem categoriile persoanelor eligibile: studenții, masteranzii și doctoranzii pot folosi banii pentru achitarea unor tratamente medicale, iar cei care sunt părinți pot plăti pentru educația sau activitățile copiilor (aparatură și instrumente pentru a-și urma abilitățile vocaționale).
Dobânda în acest program rămâne subvenționată 100% de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.
Pentru programul Family Start:
Familiile la început de drum sau părintele care-și crește singur copilul, până în 45 de ani, vor putea împrumuta în programul Family Start până la 150.000 de lei, dublu față de anul trecut. Am ajustat și pragul de venituri pentru familii, până la maximum 6.000 de lei net pentru fiecare membru, respectiv 7.500 de lei net pentru familiile monoparentale.
În cazul Family Start, banii împrumutați cu dobândă plătită 75% de Ministerul Familiei vor putea fi folosiți, printre altele, pentru:
- educația și activitățile extrașcolare ale copiilor,
- achiziția unor mașini second-hand de maximum 5 ani vechime sau autoturisme speciale pentru persoanele cu dizabilități,
- achiziția, construcția sau renovarea unei locuințe,
- dotarea cu panouri fotovoltaice a unei case,
- electrocasnice noi etc.
Banii au fost folosiți în mod special pentru avans la o locuință
”Am îmbunătățit astfel cele două programe de creditare, așa cum ne-au cerut tinerii și băncile partenere!
Dezbaterile în comisiile parlamentare au fost ample și le mulțumesc tuturor colegilor deputați pentru munca depusă și, în special, deputatului Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților și deputatului Ciprian Serban, liderul grupului PSD din Camera Deputaților.
Imediat după promulgarea legii, vom publica noile norme de aplicare și vom semna noi parteneriate cu băncile interesate. Fac pe această cale și un apel către instituțiile bancare să intre în contact cu partenerii noștri de la Fondul Român de Contragarantare.
Creditele cu garanția statului și dobânda plătită de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse au fost extrem de solicitate. Astfel, până la sfârșitul anului trecut au fost acordate aproape 500 de credite pentru studenți și 150 pentru familii la început de drum. În total, garanțiile plătite de stat pentru aceste credite se ridică la circa 33 de milioane de lei. Banii au fost folosiți în mod special pentru avans la o locuință, plata chiriilor și a taxelor de studii, achiziționarea echipamentelor IT, în special laptop-uri, efectuarea unor tratamente medicale și organizarea unor evenimente special”, arată ministrul Gabriela Firea.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: