Veste bună pentru iubitorii de insecte. Se va deschide Insect Park în România!

de | 06.07.2023 19:02 | Eveniment, Lifestyle, Național, Știri

Veste bună pentru iubitorii de insecte și nu numai. Un parc cu figurine gigantice, care reproduc insecte de la noi din ţară, va fi deschis în curând, lângă Odorheiu Secuiesc.

Inițiatorul acestui proiect este Fazakas Szabolcs, cel care a creat şi Parcul Mini Transilvania.

El susține că Insect Park va avea rolul de a-i împrieteni pe copii cu lumea insectelor, dar totodată de a oferi încă un punct de atracţie turiştilor care vin în zonă.

Parcul va fi singurul de acest fel din România și va avea o suprafaţă de aproximativ patru mii de metri pătraţi, unde vor fi expuse atât insecte gigant, de 2 metri înălţime, cât şi insecte mai mici, potrivit digi24.ro

Ideea s-a născut în urmă cu şase-şapte ani şi de atunci lucrăm la parc, ne pregătim. Avem insecte care sunt realizate în Asia, de mari dimensiuni, şi insecte realizate cu imprimanta 3D de echipa Legendarium, cu ajutorul biologilor”, a declarat Szabolcs Fazakas .

Turiștii vor putea să vadă doar insecte de la noi din ţară, cum ar fi căpuşe, lăcuste, fluturi, buburuze şi chiar scorpionul care trăieşte în Dobrogea.

De asemenea, aici vor fi organizate și lecţii de biologie, dar şi activităţi interactive, copiii putând să descopere astfel, cu ajutorul lupelor, ce insecte se află în jurul lor.

Potrivit sursei citate, Szabolcs Fazakas a dat asigurări că în maximum două săptămâni, cei interesaţi vor putea să descopere lumea fascinantă a insectelor.

Sursa foto:  Facebook Fazakas Szabolcs

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Vremea a făcut prăpăd în Pitești! Mașini sub ape și benzinărie inundată

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: