Un grav accident rutier a avut loc, în cursul nopții, în jurul ore 03:46, pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Câmpulung.
Din primele informații, un tânăr de 18 ani, din Brașov, cu permisul abia luat, circula cu viteză foarte mare, iar la intrarea pe pod nu a mai stăpânit mașina, care s-a răsturnat în apă.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice pentru prevenirea incendiilor, dar și un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor.
Din păcate, în urma impactului, tânărul de 18 ani a fost rănit, acuzând dureri la piciorul stâng. El a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior nu a fost necesar transportul la spital.
Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex masculin, în vârstă de 18 ani, care acuza dureri la membrul inferior stâng. În urma evaluării, nu s-a pacientul nu a avut nevoie de transport la spital.”, transmite ISU Argeș
La locul cu pricina, pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro