Tot mai multe detalii apar după ce un caz din județul Argeș a făcut ocolul întregii țări. Este vorba despre cei doi polițiști care întrețineau o relație extrem de apropiată chiar în sediul postului IPJ, pe care îl deserveau la Schitu Golești.
Deși erau căsătoriți cu alte persoane, șeful de post și o subalternă, abia revenită din concendiu post-natal, au început o relație interzisă de iubire, nu se știe, însă de cât timp. Relație, pe care soțul polițistei a suspectat-o și a ținut, musai, să o prindă în fapt.
Reamintim că acesta din urmă, militar la o unitate din Brașov și taximetrist în timpul liber și-a urmărit soția și a filmat-o împreună cu superiorul ei, în timpul pasiunii consumată după program în interiorul postului de Poliție.
Pentru că cei doi nu au vrut să deschisă ușa, soțul înșelat a sunat la 112. În sediul Poliției au venit superiorii, iar ulterior mascații, care au fost nevoiți să spargă ușa.
După ce acest episod a devenit public a apărut și un video pe care bărbatul, cu un calm ieșit din comun, l-a filmat vreme de peste 3 minute.
Ca urmare a acestor informații, relația nu a mai putut fi ținută în secret, astfel, polițista, Ana, mama unui băiețel mic și soția militarului răzbunător, se înfățișează publicului larg ca fiind o femeie superbă.
Potrivit informațiilor Ancheta Online, polițista prinsă în fapt este căsătorită din anul 2020, iar superiorul ei, polițistul Alexandru G. este căsătorit din anul 2013.
Sursa Foto – Captură de ecran Video/ Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Au apărut materiale video cu amorul din secția de poliție din Argeș!