Deputații coaliției aflate la guvernare au votat astăzi proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.144/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006.
Parlamentarii Forța Dreptei au votat împotrivă.
Deputatul argeșean Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, a spus în plenul Camerei Deputaților de ce Forța Dreptei s-a opus. Acesta a atras atenția de luna trecută asupra acestui proiect de lege, adoptat de Senat în ședința din 7 februarie 2022.
Conform proiectului de lege, facturile la apă și canalizare vor crește la 2,5% din veniturile medii ale familiilor racordate la rețea, iar scumpirile vor putea fi decise repede de către primari, în adunarea generală a asociațiilor de dezvoltare din care fac parte, fără a mai trebui să fie supuse la vot în Consiliile Locale. De asemenea, operatorii locali de apă, din mediul rural, care oferă acum tarife foarte mici utilizatorilor, vor dispărea în câțiva ani, deoarece le va fi imposibil să îndeplinească condițiile impuse de lege. Racordarea la sistemele de canalizare existente devine, practic, obligatorie.
Acestă ordonanță nu face decât să pună noi biruri pe spinarea cetățenilor. Nu cred că este momentul să fie aprobată o astfel de ordonanță, care va duce la majorarea tarifelor la apă și canalizare. Prin POIM 2014-2020, din 3,5 miliarde care trebuiau cheltuiți pentru apă și canalizare, nu au fost folosiți bani mai deloc. Ori vrem să modernizăm rețelele și să aducem la alt standard serviciul de alimentare cu apă, ori doar vrem să mărim tarifele? De aceea noi, parlamentarii Forța Dreptei, am votat împotrivă”, a declarat în plenul Camerei Deputaților Adrian Miuțescu.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: