Vicepreședintele Forța Dreptei, deputatul Adrian Miuțescu din Argeș, a vorbit public, în direct la emisiunea locală de televiziune Antena 3, unde a atras atenția asupra scumpirilor care vor afecta grav bugetele piteștenilor branșați la sistemul centralizat de termoficare.
Totul a pornit după ce Consiliul Local Pitești a aprobat în cursul zilei de joi, o scumpire a prețului gigacaloriei de 28%, de la 1 octombrie. La momentul actual, la nivel local sunt aproximativ 19.500 de apartamente care se încălzesc cu agent termic livrat de SC Termo Calor Confort- societatea Consiliului Local.
Urmează o iarnă grea pentru piteștenii cu venituri reduse, branșați la sistemul centralizat de termoficare. Joi Consiliul Local Pitești a aprobat un preț mărit cu 28% pentru gigacalorie. Asta înseamnă o creștere a cheltuieilor pentru piteștenii branșați la sistemul de termoficare.
Noul tarif al Termo Calor Confort este de 433 lei/Gcal, față de 339 lei/Gcal- cât era până acum. În aceste condiții, încălzirea unui apartament cu două camere branșat la Termoficare va costa peste 700 lei/lună. De asemenea, trebuie menționat că Primăria Pitești subvenționează diferența de la 433 lei la 723 lei, cât este costul de producere al gigacaloriei.
Dacă propunerile Forța Dreptei din domeniul energiei erau luate în serios de guvernanți, nu se ajungea la aceste scumpiri exorbitante la utilități”, a precizat deputatul Adrian Miuțescu.