(VIDEO) Incendiile de vegetație fac ravagii și în Argeș!

de | 05.07.2023 18:12 | Știri, Eveniment, Județean

În unele zone ale județului Argeș, fermierii au început deja campania de recoltare a cerealelor, operațiune care presupune folosirea utilajelor cu motoare cu ardere internă, crescând astfel riscul de izbucnire ale unor incendii.

În această perioadă, culturile de cereale sunt uscate și se pot aprinde cu ușurință. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că acestea se pot extinde rapid și pot avea efecte dezastruoase atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra vieţii şi a bunurilor materiale.

În ultimele 24 de ore, salvatorii argeșeni au intervenit la trei astfel de cazuri. Acestea s-au produs în orașul Costești și localitățile Mozăceni și Bârla, fiind afectată o suprafață totală de teren de aproximativ 22.000 mp.

Lan de grau Barla - (VIDEO) Incendiile de vegetație fac ravagii și în Argeș!

În localitatea Bârla, salvatorii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cultură de grâu. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale cu apă și spumă, care au acționat pentru oprirea flăcărilor.

Incendiul a afectat cultura de grâu pe o suprafață de aproximativ 20.000 mp, dintr-un total de circa 100.000 mp.

Conștienți de riscul crescut de izbucnire ale acestor incendii, inspectorii de prevenire ai ISU Argeș desfășoară verificări și instruiri la operatorii economici din domeniu, pentru evitarea unor situații nedorite.

Recomandări ISU Argeș

De asemenea, ISU Argeș le reamintește cetățenilor câteva reguli ce trebuie respectate în perioada de recoltare a cerealelor:

  • instruirea personalului care participă la lucrările de recoltare;

  • este interzis fumatul pe utilajele şi maşinile agricole când se execută recoltarea cerealelor;

  • înainte de a intra în campania de recoltare tractoarele, combinele şi celelalte maşini agricole folosite la recoltarea şi transportul cerealelor, vor fi revizuite din timp, înlăturându-se toate defecţiunile care ar putea produce incendii;

  • asigurarea rezervelor de apă pentru incendiu şi verificarea zilnică a situaţiei existente;

  • fiecare maşină va fi dotată cu mijloace de primă intervenţie, cum ar fi: stingătoare, bidoane cu apă, lopeţi, mături de nuiele;

  • la suprafețe comasate, mai mari, existenţa a 1-2 pluguri sau discuri şi mijloace de tractare ale acestora;

  • montarea unor dispozitive parascântei pe sistemele de evacuare a gazelor de eşapament;

  • protejarea instalaţiilor electrice contra loviturilor mecanice frecărilor sau flexiunilor repetate şi asigurarea unor contacte electrice perfecte la conexiunile conductorilor.

Totodată, reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise, iar cei care nu respectă regulile vor fi sancționați aspru.  Amenzile sunt de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.”, transmite ISU Argeș

foto/video ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incendiu de vegetație izbucnit în Costești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole