Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit, în urmă cu doar câteva momente, pe un câmp din localitatea Suseni.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Secția Costești.
Ajunși la locul solicitării, salvatorii argeșeni au constatat că ard câteva hectare de vegetație. Din păcate, vremea îngreunează misiunea pompierilor, întrucât focul este întețit de vânt.
În aceste momente, se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Incendiile de vegetație provoacă pagube materiale considerabile și chiar pierderi de vieți omenești. Astfel de incendii se extind cu repeziciune, iar vântul le face și mai greu de controlat.
Având în vedere faptul că sunt tot mai dese astfel de cazuri, pompierii argeșeni fac apel către cetățeni să adopte un comportament preventiv în evitarea incendiilor de vegetație.
Totodată, reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise.
Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanelejuridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului,tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refaceriiecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni laun an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană,animală sau vegetală. transmite ISU Argeș.
Știre în curs de actualizare.
foto/video ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro