Un drum național, o stradă adiacentă și o casă din Arges au fost inundate noaptea trecută după ce o conductă de apă s-a spart. Oamenii acuză indolenta administrației locale pentru că din cauza unor trotuare apa nu se mai scurge în mod firesc, in șanțurile de pe drum.
Aceste imagini sunt filmate la ora 4 noaptea trecută în localitatea Mărăcineni din judetul Argeș, acolo unde o familie a fost trezita de zgomotul făcut de apa care le-a intrat în gospodărie. Oamenii s-au gândit instant că nu poate fi apă de ploaie pentru că afară este senin. Așa ca au căutat sursa și au descoperit că apa iese efectiv din pământ, de acolo unde este îngropată conducta de apă a localității.
În câteva minute, spun proprietarii, apa a ajuns la o jumătate de metru în curte. Problema este că nu are unde să se scurgă întrucât a fost realizat un trotuar care blochează scurgerile din curți către șanțul care ar trebui să preia apa.
Familia inundată spune că a dat telefoane în dreapta și-n stânga însă, fiind sambătă noaptea, nu a răspuns nimeni. Două soluții sunt în acest caz: fie spargerea trotuarului pentru ca apa să se scurgă în șanț, fie să vină pompierii cu motopompe și să scoată apa. Asta bineînțeles după ce va fi oprită pomparea apei prin conducta magistrală spartă.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(VIDEO) Peste 150 de morți la Seul! Cum s-a produs busculada de proporții