Traficul a fost oprit în această dimineaţă pe autostrada A2, pe sensul Constanţa – Bucureşti, la kilometrul 123, în zona localităţii Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, după ce un TIR a luat foc. Fumul dens putea fi văzut din depărtare.
Din păcate, TIR-ul a ars ca o torță.
A fost emanat un fum negru care se vedea de la o distanță foarte mare.
Potrivit observatorconstanta.ro, tirul era încărcat cu granule din plastic pentru realizarea de țevi și ar fi luat foc în mers. Din fericire, șoferul a văzut la timp și a oprit pe banda urgență.
Văzând că arde ca o torță, panicat, șoferul a alertat imediat autoritățile.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, ambulanțe SMURD, dar oamenii legii.
Cauzele şi împrejurările izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilite de pompieri.
sursă foto/video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro