În dimineața zilei de 01 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat verificări în Târgul Săptămânal de la Bradu, în urma cărora mai mulți agenți au fost sancționați, iar unul s-a ales cu dosar penal.
Astfel, trei agenți economici au fost sancționați de autorități pentru că nu emiteau bonuri fiscale, iar unul dintre aceștia nu deținea nici aparat de marcat electronic fiscal.
Prin urmare, polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 de lei, iar operatorul economic care nu avea aparat de marcat electronic s-a ales cu activitatea suspendată.
De asemenea, oamenii legii au mai depistat și un agent economic, cu sediul în Buzău, care oferea spre vânzare detergenți, produse de curățenie și îngrijire corporală, susceptibile a fi contrafăcute.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similar și au fost ridicate peste 200 de recipiente a câte 6 litri, precum și 78 de recipiente a câte 400 ml, purtând însemnele ale unor mărci înregistrate.
sursă foto/video IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Prețurile carburanților astăzi! Descoperă unde găsești cea mai ieftină benzină în Argeș