În acest an, Simfonia Lalelelor a adunat sute de oameni dornici să se bucure de acest eveniment mult așteptat. Și cum vremea a fost frumoasă, astăzi, argeșenii au ales să se relaxeze în Parcul Lunca Argeșului și să se bucure de farmecul florilor, de muzică și de surprizele festivalului.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc vineri, 15 aprilie, la ora 12:00, iar inaugurarea expoziției a fost urmată de un spectacol în aer liber al Filarmonicii Pitești, dedicat ediției, susținut în Parcul „Lunca Argeșului”! La expoziție au participat universitățile piteștene, dar și floriști cu experiență din Olanda.
De asemenea, cei mici au avut parte de o mare surpriză prin prisma parcului tematic „Dino Park” – expoziție științifico-educațională localizată în aer liber, cu peste 40 de exponate de dinozauri animatronici de ultimă generație, ce emit sunete, respiră și se mișcă! Expoziția va rămâne deschisă până pe 31 mai 2022.
Amintim că transportul către Parcul „Lunca Argeșului” este asigurat de către Publitrans 2000 S.A., printr-o cursă regulată, gratuită, ce are traseu din 30 în 30 de minute, de la Teatrul „Alexandru Davila” până în parc.
Pe lângă concertul Filarmonicii din prima zi a simfoniei, sâmbătă seara are loc spectacolul susținut de Smiley și Theo Rose.
Alături de Smiley, pe scenă a urcat primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, care i-a dăruit artistului piteștean un tricou al echipei FC Argeș. Smiley i-a mărturisit acestuia că încă are buletin de Pitești, spre delirul publicului.
Prima ediție a „Simfoniei Lalelelor” a avut loc în primăvara anului 1978
Povestea „Simfoniei Lalelelor” începe cu o zi obișnuită de toamnă a anul 1972, când la Piteşti, au ajuns – spre a fi plantaţi în centrul oraşului- 3.000 de bulbi de lalele şi 100 de zambile. Spre surprinderea și bucuria oamenilor aceştia au înflorit în primăvara anului următor iar achiziţionarea de bulbi a continuat şi în următorii ani, oamenii reușind să planteze o colecţie întreagă de lalele în aşa fel ca înflorirea lor să înceapă la 20 martie şi să se termine în jurul datei de 20 mai. De aici și până la a începe să se vorbească despre simfonie au mai fost puțini pași.
Acela a fost și momentul de debut al floricultorilor şi peisagiştilor piteşteni iar câțiva ani mai târziu, în anul 1977 cand s-a realizat cea mai frumoasă cultură de lalele, narcise și zambile, conducătorii Administraţiei Publice Locale şi specialiştii peisagişti – floricultori au fost impulsionați să se preocupe in continuare de extinderea acestor flori în zonele verzi ale municipiului.
Directorul Trustului Pomiculturii Mărăcineni-Piteşti, dr. ing. Ilarie Isac, profund impresionat de explozia florală de lumină şi culoare din centrul oraşului, s-a gândit la o posibilă expoziţie de flori căreia i-a dat numele ”Simfonia lalelelor”, conform site-ul oficial al evenimentului.
Prima expoziție de simfonie a avut loc în primăvara anului 1978 iar anul acesta ne vom bucura de ediția cu numărul 45.