Cei care cred cฤ pot face o depฤศire neregulamentarฤ fฤrฤ sฤ fie observaศi ar putea avea o surprizฤ. Poliศiศtii rutieri din Argeศ supravegheazฤ traficul nu doar de la sol, ci ศi din aer, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviaศie al MAI. Imaginile surprinse รฎn timpul acศiunii aratฤ cum este monitorizatฤ circulaศia pe ศoselele din judeศ.
Acศiunile au loc รฎn acest weekend ศi vizeazฤ รฎn special drumurile pe care riscul producerii unor accidente este ridicat. Din aer, poliศiศtii pot observa mai uศor manevrele periculoase ศi รฎncฤlcฤrile regulilor de circulaศie, inclusiv pe cele care, de la volan, pot pฤrea lipsite de consecinศe.
Urmฤriri din aer pe ศoselele din Argeศ
Una dintre abaterile constatate cel mai frecvent รฎn timpul monitorizฤrii aeriene este trecerea peste marcajul longitudinal continuu. O manevrฤ pe care unii ศoferi o fac pentru a cรขศtiga cรขteva secunde, dar care รฎi poate aduce direct pe contrasens, รฎn faศa unei maศini care circulฤ regulamentar.
Poliศiศtii atrag atenศia cฤ linia continuฤ nu este un simplu marcaj de orientare. Ea interzice trecerea peste aceasta, inclusiv atunci cรขnd ศoferului i se pare cฤ drumul este liber ศi depฤศirea poate fi fฤcutฤ fฤrฤ probleme.
Respectarea sa este esenศialฤ mai ales รฎn sectoarele de drum รฎn care vizibilitatea, configuraศia traseului sau condiศiile de circulaศie fac periculoasฤ pฤtrunderea pe sensul opus.
O depฤศire รฎnceputฤ prin รฎncฤlcarea acestui marcaj poate aduce douฤ vehicule care circulฤ din sensuri opuse pe aceeaศi traiectorie, fฤrฤ ca unul dintre conducฤtori sฤ mai ai avea timpul ศi spaศiul necesare pentru evitarea impactului.
Nu รฎncepeศi o depฤศire doar pentru cฤ apreciaศi cฤ aveศi suficient spaศiu! Dacฤ marcajul longitudinal este continuu, manevra este interzisฤ, chiar dacฤ drumul pare liber.โ, au transmis reprezentanศii IPJ Argeศ.
Aproape 300 de amenzi รฎntr-o singurฤ zi
Acศiunile din trafic au avut rezultate ศi รฎn cifre. รn ultimele 24 de ore, poliศiศtii argeศeni au organizat 113 filtre rutiere ศi au verificat 846 de autovehicule. Totodatฤ, au fost efectuate 317 testฤri cu aparatele etilotest ศi Drugtest.
Bilanศul controalelor aratฤ cฤ au fost aplicate 290 de sancศiuni contravenศionale. รn 11 cazuri, ศoferii au rฤmas fฤrฤ permis, iar รฎn alte 21 de situaศii poliศiศtii au reศinut certificatele de รฎnmatriculare ale vehiculelor.
Monitorizarea traficului, inclusiv din aer, va continua ศi รฎn perioada urmฤtoare. Poliศiศtii spun cฤ urmฤresc sฤ รฎi depisteze pe cei care ignorฤ regulile de circulaศie, รฎnainte ca o manevrฤ riscantฤ sฤ se transforme รฎntr-un accident.
colaj Ancheta/Foto capturฤ video IPJ Argeศ






















