(VIDEO) Ziua Jandarmeriei Montane-marcată de jandarmii argeșeni

de | 05.10.2023 12:24 | Județean, Lifestyle

Astăzi, 5 octombrie, se împlinesc 22 de ani de la înființarea Jandarmeriei Montane, context în care Jandarmeria Română lansează campania „Echipa munților curați”.

Această campanie este derulată la nivel național și are ca scop curățarea și protejarea mediului înconjurător.

Această campanie, derulată la nivel național, are ca scop curățarea și protejarea mediului înconjurător și își propune să ecologizeze zonele montane prin implicarea activă atât a personalului propriu, cât și a voluntarilor care vor să ni se alăture.”, transmite IJJ Argeș

Cu acest prilej, jandarmii argeșeni au participat la o acțiune de ecologizare.

Astfel, jandarmii din cadrul Postului Montan Rucăr, împreună cu partenerii din cadrul Fundației Conservation Carpathia au mers în zona Valea Cuca – Cabana Cuca și zona Refugiului Iezer, unde au adunat mizeriile lăsate de alții în urmă.

Pet-uri, ambalaje din plastic şi hârtie, cutii, sticle şi alte resturi menajere au fost adunate şi depozitate în saci de unică folosinţă.

Participarea jandarmilor la această activitate a avut ca scop și promovarea acțiunilor bazate pe spirit civic și voluntariat. Totodată, ei spun că își doresc să încurajeze oamenii să aibă un comportament responsabil față de mediu.

Prin această activitate ne dorim să încurajăm cetățenii să păstreze un mediu înconjurător curat și să oferim un exemplu de atitudine în relația cu acesta.”, adaugă IJJ Argeș

sursă foto/video IJJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Angajat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș-în greva foamei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Jandarmeria Argeș

Ultimele articole