Vinerea, zi liberă! Prima companie din România care introduce săptămâna de lucru de patru zile
Săptămâna de lucru de patru zile a fost, deja, introdusă în mai multe companii din Europa, care consideră că există mai multe beneficii, în urma acestei hotărâri, decât dezavantaje.
De la începutul acestui an, și în România există o companie care a introdus programul de patru zile lucrătoare pe săptămână. Este vorba de o instituție bancară, a cărei angajați au de ales între noul model de lucru sau vechiul model de lucru.
Compania ING Hubs România este cea care a decis să ofere această posibilitate salariaților. Astfel, ei pot alege dacă vor să lucreze doar 4 zile pe săptămână la birou, cu 10 ore/zi, sau preferă să muncească 8 ore/zi, timp de 5 zile pe săptămână.
Totodată, angajații pot alege programul cu 9 ore de lucru pe zi, timp de 4 zile, și 0,5 zile libere pe săptămână. Mai mult, compania susține un model de lucru hibrid, îmbinând munca de acasă cu cea de la birou.
Schimbarea, însă, nu s-a produs brusc, ci în urma unui program-pilot, lansat de companie în urmă cu șase luni. Reprezentanții firmei au vrut să testeze reacția salariaților, dar și să monitorizeze efectele produse de introducerea acestui sistem de lucru.
Companiile din întreaga lume, care au testat până acum programul de lucru de 4 zile pe săptămână, au obținut rezultate favorabile. Mai exact, acestea au raportat că veniturile le-au crescut, iar starea de sănătate și bunăstarea angajaților s-au îmbunătățit. De asemenea, acest sistem de lucru ar avea un impact pozitiv și asupra mediului.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Vouchere sociale 2023! Prima tranșă a început să intre pe carduri