Viorica Dăncilă a demisionat din PSD! A intrat în alt partid

de | 29.03.2022 13:50 | Știri, După subiect, Eveniment, Politic

Veste șoc dată, marți, de Viorica Dăncilă! După 26 de ani, aceasta și-a dat demisia din PSD, susținând că nu mai rezonează cu deciziile care sunt luate la nivelul acestui partid.

De asemenea, fostul premier al României anunță că de astăzi este membru al unui nou partid, ”Națiune Oameni Împreuna”(NOI).

Cred că mulți dintre dumneavoastră v-ați întrebat dacă mai există o șansă ca România să ne aparțină. Mi-am pus și eu, de nenumărate ori, această întrebare, și da, cred cu convingere că acest lucru se poate realiza. Cum? Doar dacă fiecare dintre noi luăm decizii radicale.

Eu am luat acum această decizie. După 26 de ani de carieră politică în PSD, m-am hotărât să o iau de la capăt. De astăzi sunt membru al unei formațiuni politice noi. Partidul ”Națiune Oameni Împreuna”(NOI). Un partid tânăr, cu oameni tineri, dar valoroși, oameni care au decis să nu mai stea deoparte”, a scris Dăncilă pe Facebook.

Nu a fost ușor ca după 26 de ani în care am activat în Partidul Social Democrat să fac acest pas. L-am făcut însă pentru că NU mă mai regăsesc în PSD, nu mai rezonez cu deciziile pe care actuala conducere le ia. Nu eu i-am trădat, ei ne-au trădat pe mulți dintre noi, au dezamăgit încrederea acordată de foarte mulți români. Mi-am asumat activitatea mea publică, cu bune și rele.

De aceea, sunt convinsă că revenirea mea în politică va atrage și multe critici. Însă, ca un om care își iubește țara, ca un bun român, nu pot sta deoparte când văd că lucrurile nu merg bine.

Nu am ales să revin în politică pentru a crea sau a întreține divergențe cu cineva sau pentru a ataca celelalte formațiuni politice, chiar dacă am fost atacată cu încrâncenare și agresivitate, chiar din interiorul partidului din care făceam parte”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă ar fi demisionat și de la BNR, unde fusese angajată anul trecut, potrivit Digi 24. Fostul premier își defășura activitatea în cadrul Biroului Economie Verde la Banca Națională, la un departament a cărui activitate viza trecerea la moneda euro în viitor. Atât Viorica Dăncilă, cât și Ioan Mircea Pașcu, foști europarlamentari, au fost selectați din „nevoia de oameni care deschid uși în Europa”, declara, la acea vreme, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.

Parcursul Vioricăi Dăncilă în PSD

Viorica Dăncilă a fost membră a PSD din 1996. De asemenea, a ocupat funcția de premier al României din ianuarie 2018 până în noiembrie 2019, dar a fost și președinte al Partidului Social Democrat.

Dăncilă a fost propusă de Partidul Social Democrat, pe 16 ianuarie 2018, pentru funcția de prim-ministru al României, după ce Mihai Tudose a demisionat. Guvernul Dăncilă a primit votul Parlamentului pe 29 ianuarie 2018, iar pe 10 octombrie 2019 a picat în urma unei moțiuni de cenzură.

Până să ocupe funcția de prim-ministru, Viorica Dăncilă a ocupat poziții importante atât în PSD, cât și în cadrul organizației locale din Teleorman, localitatea de baștină. Astfel, a fost consilier local și consilier județean până în anul 2009. De atunci, a fost aleasă europarlamentar, iar până în anul 2018 a deținut două mandate succesive în Parlamentul European.

Totodată, a fost președinte, dar și vicepreședinte al PSD Teleorman, președinte al OFSD Teleorman și președinte la nivel național al Organizației Femeilor Social Democrate. După arestarea lui Liviu Dragnea, la 27 mai 2019, Viorica Dăncilă a ajuns președinte interimar al Partidului Social Democrat. Congresul din 29 iunie a reprezentat un alt moment cheie în cariera acesteia, fiind aleasă președinte al PSD cu 2.828 de voturi.

În noiembrie 2019, a participat la alegerile prezidențiale, însă a pierdut în turul al doilea de scrutin în fața președintelui Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă a obținut 33,91% din voturi.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: PSD | Viorica Dăncilă