Parlamentul European a adoptat raportul Comisiei speciale pentru „Scutul european al democrației”, document care include referiri la situația din România și la necesitatea clarificării investigațiilor privind alegerile prezidențiale din 2024. Europarlamentarul USR Dan Barna cere finalizarea rapidă și transparentă a investigației privind TikTok și publicarea concluziilor de către instituțiile europene și române.
Parlamentul European a adoptat ieri (420 de voturi pentru, 220 împotrivă și 26 de abțineri) raportul Comisiei speciale pentru „Scutul european al democrației”.
Potrivit USR, pentru România, miza este una foarte concretă: ”avem nevoie de răspunsuri clare despre 𝗰𝗲 𝘀-𝗮 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗺𝗽𝗹𝗮𝘁 𝗹𝗮 𝗮𝗹𝗲𝗴𝗲𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗮𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝟮𝟬𝟮𝟰”.
Mai departe, potrivit sursei ctate, raportul adoptat de Parlamentul European menționează explicit cazul României și 𝗰𝗲𝗿𝗲 𝗖𝗼𝗺𝗶𝘀𝗶𝗲𝗶 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗲𝘇𝗲 𝗿𝗮𝗽𝗶𝗱 𝗶𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝗴𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗶𝗻𝗱 𝗧𝗶𝗸𝗧𝗼𝗸.

„Scutul european al democrației”, adoptat la Bruxelles
Manipularea algoritmilor, rețelele de boți și ingerințele externe nu sunt simple probleme ale platformelor online. Sunt amenințări directe la adresa votului liber și a democrației.
„Cetățenii români și cetățenii europeni au dreptul legitim să știe adevărul. Claritatea asupra investigațiilor este vitală”, spune europarlamentarul USR Dan Barna.
Instituțiile europene și cele din România trebuie să finalizeze investigațiile și să prezinte public concluziile. Nu putem intra în următoarele cicluri electorale fără să știm exact ce s-a întâmplat și fără mecanisme eficiente care să împiedice repetarea unui asemenea scenariu.
„Atât la Bruxelles, cât şi la București lucrurile trebuie să se mişte mai repede. Nu mai este timp de ezitări birocratice. Finalizați anchetele rapid și transparent!”, spune Dan Barna.
”Democrația se apără prin transparență, reguli aplicate și răspunsuri clare. ”, concluzionează ce de la USR.
Sursă foto: FB Dan Barna


























