Începând de astăzi, 12 august și până marți, 15 august, o parte din români se bucură de o minivacanță,
După cum bine știți, în fiecare an la data de 15 august, este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria, zi care este declarată sărbătoare legală. În acest an sărbătoarea pică într-o zi de marți, și prin urmare, Guvernul a stabilit o punte cu weekendul, ziua de luni, 14 august fiind declarată și ea zi liberă, în acest sens angajații norocoși putând să se bucure de mai multe zile libere.
Referitor la vremea din aceste zile, aceasta va fi în general frumoasă însă diminețile și nopțile vor fi reci.
Minivacanța de Sfânta Maria aduce românilor o vreme predominant frumoasă cu maxime cuprinse între 23 și 31 de grade Celsius.
Elena Mateescu, directorul ANM, a precizat la Antena 3 CNN faptul că minimele vor fi între 6 și 8° grade Celsius în depresiunile din Estul Transilvaniei, 18 – 20 grade pe litoral și în zona Deltei iar în restul țării valorile, în special în zona de Sud, vor avea minime de 19-20 grade Celsius.
Directoru ANM mai informează că săptămâna viitoare, în special luni și marți, temperaturile vor fi într-o ușoară creștere ajungând până la 32 grade în unele zone din țară.
Nopțile și diminețile rămân în continuare ușor mai răcoroase, cel mai mult se va resimți această răcorire în regiunile intracarpatice”, a mai adăugat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Deoarece mulți români au optat în aceasta perioadă să plece la mare, aceștia trebuie să știe că temperatura apei, are la acest moment între 17-18 grade. Meteorologii ANM mai precizează că în funcție de stațiune, de mâine, 13 august, temperatura apei va crește până la, cel mult, 22 de grade.
Foto: Realitatea.md
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: