Cum va fi vremea în următoarea perioadă? Anunțul meteorologilor

de | 12.01.2024 11:56 | Național, Lifestyle

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, astăzi, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 15 ianuarie – 12 februarie.

Potrivit news.ro,  de la ninsori abundente și ger năprasnic, vom trece la valori anormale și, cel mai probabil, la precipitații sub formă lichidă.

După ger, revine primăvara, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, astfel pot ajunge la valori de 10-12 grade.

În primele două săptămâni ale lunii februarie, valorile de temperatură vor fi apropiate de cele specifice perioadei.

Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Cum va fi vremea în săptămâna 15 ianuarie-22 ianuarie

Potrivit specialiștilor, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

Astfel că, regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal, posibil ușor deficitar local.

Cum va fi vremea în săptămâna săptămâna 22-29 ianuarie

Și finalul lunii ianuarie aduce temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar şi uşor deficitare în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cum va fi vremea în săptămâna 29 ianuarie – 5 februarie

În această săptămână vom avea parte de temperaturi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.  Mai cald va fi în regiunile sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, mai spun cei de la ANM.

Cum va fi vremea în săptămâna 5-12 februarie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.  De asemenea, cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.

Sursa foto: Dreamstime.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

A treia zi de proteste. Transportatorii și fermierii forțează din nou intrarea în București

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANM