Cum va fi vremea vineri, 6 februarie? Zonele înalte din Argeș, Prahova, Dâmbovița, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna se află sub cod galben de precipitații sub formă de ninsoare și strat de zăpadă. Atenționarea va fi valabilă până la ora 10:00.
Vremea de vineri, 6 februarie
Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru intervalul 6 – 7 februarie, ora 08:00. Potrivit specialiștilor, precipitațiile se vor domoli față de cele prezente în ziua anterioară.
Temperaturile vor crește, mai ales în vestul, nordul și centrul țării, unde sunt așteptate valori mai mari față de cele normale perioadei. Vineri, vremea va fi mai degrabă închisă în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul țării cerul va avea perioade cu soare.
Unde va ploua și unde sunt așteptate ninsori
Norii se vor aduna din nou pe timpul nopții, iar ploile vor fi prezente pe alocuri. La începutul intervalului, în nordul Moldovei, precipitațiile vor fi mixte, existând riscul apariției poleiului, iar în celelalte zone ale Moldovei, în Dobrogea și în estul Munteniei va ploua. Pe parcursul nopții, ploi izolate sunt așteptate mai ales în Banat și Oltenia.
La munte, la altitudini mari, în Carpații Orientali vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua, pe alocuri în nordul Dobrogei și în sudul Banatului”, arată prognoza ANM pentru vremea de vineri, 6 februarie.
De asemenea, meteorologii spun că maximele vor fi de la 1 grad (în nordul Moldovei) până la 15 grade (în Dealurile de Vest). În timpul nopții se vor consemna minime cuprinse între -4 și 5 grade.
Sursa Foto: Stirile ProTV
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Reacția lui Ilie Bolojan privind concedierile voluntare de la Dacia: „Aceasta este realitatea”













