Luni, 5 octombrie, școlile din România sunt închise, iar elevii și angajații din învățământ nu merg la cursuri. Motivul nu este însă o nouă sărbătoare legală valabilă pentru toți angajații din România, ci Ziua Internațională a Educației, prevăzută în structura anului școlar.
Astfel, elevii au o zi de pauză înaintea primei vacanțe din acest an școlar. Totuși, 5 octombrie nu este o zi liberă generală pentru toți salariații din România. Este o zi în care, potrivit reglementărilor din Educație, nu se organizează cursuri.
Ordinul ministrului Educației nr. 3.194/2026 prevede explicit că „în ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației (…) nu se organizează cursuri”, amintește edupedu.ro.
De ce tocmai 5 octombrie?
Data de 5 octombrie este dedicată, la nivel internațional, educației și cadrelor didactice. Este momentul în care sunt puse în prim-plan rolul profesorilor, importanța educației și condițiile în care se desfășoară procesul educațional.
În România, această zi vine și cu o măsură menită să bucure elevii: nu se fac cursuri. De aici apare și una dintre confuziile frecvente: faptul că elevii au liber pe 5 octombrie nu înseamnă că data a fost introdusă în lista sărbătorilor legale generale.
Când începe vacanța de toamnă
După weekendul prelungit și ziua liberă de luni, elevii revin la cursuri marți, 6 octombrie. Primul modul al anului școlar 2026–2027 continuă până vineri, 23 octombrie, după care urmează prima vacanță din noul an școlar.
Vacanța de toamnă este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026. Astfel, elevii vor avea parte de o nouă pauză după încheierea primului modul, iar cursurile din modulul al doilea vor începe luni, 2 noiembrie.
Foto magnific.com
























