Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat temperaturi caniculare în zilele următoare.
Astfel, după furtunile din ultima perioadă, până la finalul săptămânii vom avea parte de temperaturi care vor crește până la 40 de grade la umbră, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Vârful temperaturilor va fi înregistrat chiar în acest weekend când vom avea în termometre 41 de grade Celsius, la umbră.
Vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar canicula va persista în Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei și a Olteniei, unde disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Vorbim, până la sfârșitul acestei săptămâni, de un al doilea val de căldură intens.
Ieri am înregistrat 40 de grade la umbră la Zimnicea și Turnu Măgurele, 39 de grade în Capitală.
Într-adevăr, sâmbătă este posibil să consemnăm din nou valori ale temperaturilor maxime de 39-40, posibil izolat în extremitatea sudică a țării – 41 de grade Celsius la umbră. Indicele de disconfort termic măsoară deja 80 de unități pe areale din partea de sud și sud-est a țării.Vorbim și de temperaturile resimțite, care în bună parte din țară, dar mai ales în jumătatea sudică, la această oră depășesc 40, chiar 43 de grade Celsius.”, transmite Directorul ANM, Elena Mateescu, citată de digi24.ro
În această perioadă, vom avea parte de nopți tropicale pentru că minimele se vor situa între 18 până la 23-24 de grade.
Valul de căldură și disconfortul termic va persista îndeosebi în partea de sud și în următoarele zile.
De asemenea, meteorologii anunță un nou val de caniculă.
De la debutul săptămânii viitoare, începând de marți, un al treilea val de căldură intens va putea aduce valori de temperaturi de 39-40 de grade Celsius.”, adaugă Elena Mateescu
foto descriptiv profimedia
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Avertizare ANM de caniculă și instabilitate atmosferică în Argeș și alte județe din țară!