Un accident rutier s-a produs, în cursul zilei de astăzi, marți, 23 aprilie, în comuna Țițești, județul Argeș.
Conform primelor informații transmise de reprezentanții ISU Argeș, în eveniment sunt implicate două autoturisme.
În urma impactului, unul dintre acestea a părăsit partea carosabilă.
La fața locului s-au deplasat pompierii pentru asigurarea măsurilor PSI, alături de un echipaj SAJ, care asigură asistență medicală, la nevoie.
Din fericre, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.
Au fost identificate scurgeri de lichide combustibile, iar pompierii au asigurat măsuri PSI.