Încă 2,2 milioane euro de la CJ pentru firma lui Şerban Roşulescu!

de | 06.05.2022 07:00 | Economic

În ultimul an, Ro Construct Center a primit de la CJ Argeş 4 contracte de 10,5 milioane lei.

Dispărută aproape zece ani din peisajul lucrărilor publice din Argeş, firma Ro Construct Center a reapărut subit de vreo doi ani şi nu pare să lipsească de la nicio licitaţie serioasă a Consiliului Judeţean. Gurile rele spun că revenirea în prim-plan a companiei fondate de Dan-Şerban Roşulescu şi conduse (cel puţin oficial) de Andrei-Traian Roşulescu taman de când s-a schimbat conducerea administraţiei judeţene nu ar fi chiar o coincidenţă. Cert este că Ro Construct Center e pe val, câştigând licitaţie după licitaţie în Argeş. Astfel, totalul contractelor semnate de Ro Construct Center în ultimul an doar cu instituţii ale administraţiei publice din Argeş a ajuns la 12,5 milioane euro, din care 10,5 milioane euro doar cu CJ-ul!

 

Toate spitalele să vină la Ro Construct Center!

Condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru mituirea vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Dan-Şerban Roşulescu nu pare să resimtă în vreun fel efectele sentinţei penale din 2018. Dimpotrivă, afacerile îi merg cât se poate de bine, iar contractele pentru lucrări publice curg gârlă.

În urmă cu mai puţin de o lună, „Ancheta” scria despre cel de-al treilea contract semnat de către conducerea Ro Construct Center cu Consiliul Judeţean Argeş în ultimul an (Articolul poate fi citit AICI). Atunci, era vorba despre obiectivul de investiţie „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Piteşti”, care va aduce în conturile firmei lui Roşulescu circa 10 milioane lei (fără TVA).

Nici nu s-a uscat bine cerneala tipografică pe articolul respectiv, şi Ro Construct Center a mai „împuşcat” între timp un alt contract de 2,2 milioane de euro, cu cine altcineva dacă nu cu… Consiliul Judeţean Argeş. De această dată, aceeaşi norocoasă firmă va trebui să extindă, să modernizeze şi să doteze Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, în schimbul serviciilor urmând să primească suma de 11.155.422,69 lei plus TVA.

Donel Văsîi a contestat fără succes licitaţia

Drumul până la semnarea contractului nu a fost chiar aşa de neted, ca în cazul altor proceduri de atribuire adjudecate de Ro Construct Center. Şi asta, pentru că licitaţia pentru extinderea Ambulatoriului de la Judeţean a ajuns şi pe masa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor.

Cei care au contestat procedura au fost reprezentanţii asocierii formate din Delta Termo Construct 1999 SRL, firma controlată de omul de afaceri Donel Văsîi, şi SC Advanced Structural Design SRL, a cărei ofertă a fost eliminată din start ca inacceptabilă. CNSC a respins însă contestaţia, astfel că nu a mai existat niciun obstacol în calea parafării unui nou contract între conducerea CJ şi firma familiei Roşulescu.

extindere ambulatoriu spitalul judetean

Corp nou cu două etaje pentru Ambulatoriul de la Judeţean

În contul celor peste 2,2 milioane euro pe care le va primi, Ro Construct Center va trebui să construiască un corp nou, cu o suprafaţă la sol de 315 mp şi regim de înălţime S+P+2E, adiacent clădirii principale a Spitalului Judeţean, unde vor funcţiona mai multe cabinete de consultaţii şi tratament: Reumatologie, Urologie, Dermatologie, Alergologie, Medicină internă, Urologie, Neurologie, Oncologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie generală, Chirurgie toracică şi Ginecologie. Durata de execuţie a contractului este de 18 luni, din care 3 luni pentru proiectare şi 15 luni pentru execuţia lucrărilor.

Proiectul „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Piteşti” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 12.936.316,10 lei, din care contribuția UE 7.451.113,62 lei, contribuția națională 2.980.445,39 lei, iar cea a beneficiarului 2.504.757,09 lei.

Tot Ro Construct Center este firma care execută reabilitarea de 5 milioane de euro a Casei Albe, sediul CJ Argeș şi al Prefecturii, precum şi etapa a doua a reabilitării Bazinului Olimpic.

Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

1,8 milioane lei – țeapa firmelor și a instituțiilor din Argeș de la City Insurance!

 

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole