4,3% din PIB pentru Educație. În buget sunt asigurate sumele pentru salariilor majorate ale personalului din învățământ

de | 15.12.2023 20:26 | Național, Economic

Ministerul Educației anunță că a fost majorat bugetul prevăzut pentru învățământ în anul 2024 – are o valoare de peste 74 de miliarde de lei, echivalentul a 4,3 % din PIB. Totodată, Ministerul Educației anunță că vor fi cu peste 20 de miliarde de lei mai mult pentru educație.

”Bugetul de stat prevăzut înregistrează o creștere de 56% față de execuția din 2023, fiind în valoare de peste 57 de miliarde de lei. Este principala sursă de finanțare pentru învățământ, căreia i se adaugă bugetul de stat – sume defalcate din TVA prin bugetele locale, venituri proprii ale instituțiilor de învățământ superior și bugetele locale din venituri proprii”, arată Ministerul Educației în informarea publicată.

Potrivit sursei citate, sumele prevăzute în bugetul Ministerului Educației asigură, printre altele:

  • plata salariilor majorate ale personalului din învățământ, inclusiv pentru cele 1200 de posturi de consilieri școlari acordate anul acesta;
  • plata burselor pentru elevi și studenți, al căror număr și cuantum au crescut față de anul trecut;
  • investițiile prin PNRR pentru dotarea școlilor, digitalizare, formarea cadrelor didactice, microbuze pentru elevi, campusuri pentru învățământ dual.

”Este o creștere istorică pentru educație. Implementarea graduală, dar continuă și hotărâtă a noilor legi ale educației va face ca investiția în învățământ să crească și mai mult, pe măsura nevoilor și a importanței acestui domeniu esențial!”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, potrivit sursei citate.

Foto descriptiv. Sursă foto: Adevărul.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bugetul Ministerului Muncii crește cu 13,3%. De când vor primi pensionarii mai mulți bani?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Educaţiei